Alb-negrii de la Jiul Petroşani vor neapărat să câştige meciul de debut în returul Ligii a III-a, programat vineri, de la ora 15:00, acasă, cu Valea lui Mihai, formaţie cu care, în tur, au remizat. Vicepreşedintele George Boboc spune că victoria e singura opţiune a trupei antrenate de Marin Tudorache. „Nu ne gândim decât la varianta victoriei, pentru că jucătorii au un moral bun”, a spus acesta. La fel de optimist este şi managerul Gigi Borugă. „Primul meci este întotdeauna cel mai greu la orice nivel, dar noi nu ne gândim decât la victorie”, a declarat Borugă. Cu un bilanţ deloc favorabil în meciurile de verificare, din această iarnă, antrenorul Marin Tudorache se bazează în meciurile oficiale pe prospeţimea noilor veniţi: Bogdan Toc, Dumitru Copil, Răzvan Riviş, Cristian Deaconescu şi Constantin Drăghici.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…