La sfârşitul săptămânii trecute, un bărbat de 72 de ani din comuna Ilia a fost prins de poliţişti în timp ce transporta lemn de foc, fără să deţină un aviz de însoţire al mărfii valabil. Acesta se afla în zona localităţii Ilia, pe DJ 706A şi avea în autoutilitară 5,3 metri cubi de lemn de foc din speciile cer, anin, carpen şi salcâm. În urma controlului, poliţiştii au constatat că avizul de însoţire al mărfii era expirat. Prin urmare, şoferul a primit o amendă de 2.000 lei şi s-a dispus confiscarea lemnului. Însă, problemele nu s-au încheiat aici pentru bărbat, el refuzând să ducă lemnul la Ocolul Silvic Ilia. De aceea, a mai primit o amendă în valoare de 1.000 lei, pentru faptul că s-a împotrivit dispoziţiilor date de oamenii legii. Mai mult de atât, autoutilitara condusă de acesta nu era înmatriculată şi nu avea nici asigurare, iar inspecţia tehnică periodică era expirată din luna mai 2010. Ca urmare, bărbatul a fost amendat cu încă 1.350 lei. În total, amenzile primite însumează 4.350 lei, în vreme ce, valoarea lemnului din maşină era de doar 700 lei. (O. Mihnea)
Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o alianță a nelegiuiților.…
Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…
Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, ieri, cu majoritatea voturilor, repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale a sumei…
Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…
Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni…
View Comments
Cu asta ati starpit mafia lemnului. Bravo.
Dumnezeu sa va rasplateasca pentru dreptatea facuta.
Dar sutele de platform si peridoace care trec prin Tara Hategului nu le vedeti ???