Şoc în viaţa politică a judeţului Hunedoara! Adrian David (foto), cel care era dat aproape ca sigur că va prelua funcţia de prefect al judeţului, se pare că a fost respins şi nu va ocupa postul cu pricina.
David este al cincilea membru al PNL care nu trece de faza aprobării dosarului. El chiar şi-a depus, ieri, în ultima clipă, candidatura pentru Camera Deputaţilor, arătând, astfel, că nu se mai pregăteşte pentru postul de la Prefectură. În aceste condiţii, cine va fi noua propunere pentru funcţia de prefect? Fost subprefect al judeţului, Vasilică Potecă apare în centrul negocierilor, numele lui fiind vehiculat pentru a ajunge în postul respectiv. Nu este însă singurul nume. Surse din PNL Hunedoara susţin că a fost scos la încălzire o speranţă a politicii locale, un om de afaceri, neimplicat foarte tare în acest mediu, însă care are cursul de înalţi funcţionari publici la zi. Contactat, Vasilică Potecă a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN:„Am urmat cursul de înalţi funcţionari publici, la fel cum au urmat toţi cei care au ocupat aceste funcţii. Am fost subprefectul judeţului în perioada 2012 – 2014. Dar, nu sunt angajat în prezent pe un post de funcţionar public, aceasta fiind una dintre condiţiile obligatorii pentru a putea fi numit prefect. Nu ştiu după ce criterii este detectat câte unul despre care se spune că va fi pus prefect”. Trebuie spus că speculaţiile despre „candidatura” lui Adrian David la funcţia de prefect au ajuns până pe punctul în care acestuia i-ar fi fost respins dosarul de candidat. Lucru pe care fostul şef al administraţiei judeţene îl neagă. „Nu am nici un dosar la guvern. De la bun început am spus că nu am făcut nici un demers pentru a fi numit în funcţia de prefect. Acest atribut aparţine în exclusivitate guvernului, care are instrumentele legale pentru a numi un prefect. Eu sunt funcţionar public şi îmi văd de treabă”, a concluzionat Adrian David. (N. Bumbac)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
View Comments
Greu nene si cu dosarele astea, poate la tras jos dosarul tatalui sa,infractor dovedit, dar ce mai conteaza sta la pensie cu vreo 4-5 mii lei pe luna,In toate tarile lumi si ar fi pierdut drepul de pensie.