Potrivit unor surse din PNL, Adrian David, asistent universitar la Universitatea din Petroşani, s-ar pregăti pentru o numire a sa în funcţia de prefect al judeţului Hunedoara. Iar, pentru a putea fi numit prefect, conform legii, trebuie să plece de pe un post de funcţionar public. Întrebat de MESAGERUL HUNEDOREAN dacă se pregăteşte pentru funcţia de prefect al judeţului Hunedoara, Adrian David ne-a declarat că nici nu confirmă, nici nu infirmă acest lucru, şi că, de fapt, nu doreşte să comenteze în nici un fel speculaţiile pe această temă. Acesta a mai spus că va face declaraţii atunci când va fi momentul pe acest subiect. Adrian David este în prezent consilier judeţean PNL. (N. Bumbac)
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…
View Comments
Pai , trebuie sa își de-a demisia din funcția de consilier județean?! Cum naiba sa îl promoveze pe asta prefect?! Chiar nu sunt normali ăștia de la PNL?! Va dați seama ca asta acum a dat examen la Primăria Petroșani, fiind un simplu funcționar, și sa ajungă prefect? Ce îl recomanda pe acest băiat sa fie prefect, sau ce la recomandat sa fie președinte la județ.....oare competenta sau realizările! Care sunt?
Care sunt competentele ?? Banii lu' tata ! Mai stiti altele ?