Adriana Năstase
Gorunul plantat de Arsenie Boca în curtea liceului „Avram Iancu” din municipiul Brad s-a prăbuşit, vineri, 10 decembrie 2021. De câţiva ani, stejarul cu o vârstă de aproape un secol, se uscase.
Autorităţile din Brad vor să îi dea lemnului o nouă întrebuinţare, care să amintească de călugărul Arsenie Boca. „Intenţia conducerii liceului, a administraţiei publice locale în colaborare cu biserica şi a unui grup de credincioşi este de a se confecţiona din lemnul recuperat cel puţin două troițe, care să fie amplasate una la Mănăstirea Prislop şi una în curtea liceului, pe locul unde a fost gorunul”, a spus Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
Pe lista neagră a autorităților
Gorunul respectiv a fost plantat de Zian în curtea liceului, la absolvire. Fiind șef de promoție, Zian Boca a fost desemnat să planteze arborele. Gorunul a rezistat aproape un secol. S-a uscat în ultimii ani, din cauza naturale sau în urma unor infliltraţii provenite de la un rezervor subteran de combustibil, din apropiere.
Arsenie Boca (1910 – 1989) a purtat numele de Zian, înainte de a fi hirotonit. El s-a născut în satul Vaţa de Sus, județul Hunedoara, şi a urmat cursurile liceului din Brad, în acea vreme unul dintre cele mai bune din Transilvania. A fost şef de promoţie.
Arsenie Boca a fost preot, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, călugărul a intrat pe lista neagră autorităţilor comuniste, fiind arestat şi închis de mai multe ori, sub acuzaţii că ar fi sprijinit Mișcarea Legionară.
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…
Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…
Remus C., din Petrila Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea ordinului de…