Un bărbat de 39 de ani şi-a pierdut viaţa şi alte două persoane au fost rănite grav într-un accident produs ieri dimineaţă pe DN 7, între localităţile Leşnic şi Veţel. Tragedia a avut loc în urma ciocnirii dintre un autoturism şi un autocar cu pasageri, ce venea din Italia.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut în jurul orei 8, după ce, într-o curbă la dreapta, şoferul unui autoturism marca Opel Astra a pierdut controlul volanului, în timp ce circula cu viteză, deşi carosabilul era umed. Maşina a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un autocar care circula regulamentar din direcţia opusă. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul s-a făcut zob. Şoferul maşinii şi un pasager aflat pe bancheta din spate au fost răniţi, în timp ce bărbatul aflat pe locul din dreapta-faţă a decedat. „Accidentul s-a soldat cu moartea lui Daniel Ţ., de 39 de ani, din comuna Hărău, şi cu rănirea şoferului – Nicuşor C., de 45 de ani, din Deva – şi a unui alt pasager, în vârstă de 24 de ani, din Bârcea Mare. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.
Se pare că autocarul implicat în accident venea din Italia şi se îndrepta spre Galaţi şi transporta 29 de pasageri, însă nici unul dintre aceştia nu a fost rănit. Traficul rutier a fost blocat, în zona respectivă, pentru aproximativ două ore, timp în care maşinile au fost dirijate pe rute ocolitoare.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…