Categories: Sport

A început să joace șah la 3 ani, iar de la 4 ani merge la turnee. Ce vrea să ajungă când va fi mare un băiat de 7 ani, cu un ELO ridicat

Recenta etapă de șah Grand Prix România, care s-a desfășurat la Geoagiu, a reunit la start peste 150 de participanți în toate cele trei com­pe­tiții programate.
Turneul de la Geoagiu a evidențiat și reușitele unor jucători, unii foarte tineri, chiar foarte tineri. Aici l-am cunoscut pe Rareş Ștefan Apostu (foto), hunedo­rean, asistat de tatăl său, care îi este și antrenor. Rareş are doar 7 ani și are un coeficient ELO ridicat, el concurând la turneul juniorilor cu ELO între 1.200 și 1.400, cucerind medalia de aur.
Am avut o amicală discuție cu tânărul jucător, simpatic, vorbăreț și cu o inte­ligență aparte pentru vârsta lui.

Reporter: Pentru început, vreau să îmi spui cum să mă adresez ție, cu Rareș sau cu Ștefan?
Rareş Ștefan Apostu: Mai bine Rareș

Reporter: Deci, cum a fost turneul de la Geoagiu?
Rareş Ștefan Apostu: Greu, dar frumos…

Reporter: De ce a fost greu?
Rareş Ștefan Apostu: A fost greu pentru că au fost jucători buni la turneu.

Reporter: Păi,și tu esti un jucător bun. Văd că ai o medalie de aur, ai câștigat un premiu la turneul acesta. Nu te bucuri?
Rareş Ștefan Apostu: Ba da.

Reporter: De câți ani joci șah?
Rareş Ștefan Apostu: Am început de la 3 ani, iar de la 4 ani merg la turnee de șah.

Reporter: Bravo, este un lucru deo­se­bit. Uite, eu nu prea știu cum e cu sportul ăsta, șahul. Vreau să îmi spui care este deschiderea ta preferată atunci când participi la turnee?
Rareş Ștefan Apostu: Gambitul Evans e preferata mea.

Reporter: Interesant. Ceilalți șahiști cu care te-ai întrecut aici la Geoagiu, cum au fost?
Rareş Ștefan Apostu: Au fost buni.

Reporter: Până la urmă, ai reușit să câștigi o medalie meritată.
Rareş Ștefan Apostu: Da, mă bucur mult pentru această medalie.

Reporter: Ce faci tu în timpul liber, în afară de faptul că mai joci și atunci șah? Joci fotbal cu colegii?
Rareş Ștefan Apostu: Da, mai joc și fotbal, iar iarna fac și schi.

Reporter: Ce îți dorești tu să faci în șahul de mare performanță?
Rareş Ștefan Apostu: Vreau să devin mare maestru și să fiu campion mondial.

Reporter: Îți dorim cu toții să fii un mare campion mondial. Așa, pentru mine, tu cunoști un mare maestru din România?
Rareş Ștefan Apostu: Îl știu pe Bogdan Deac (n.r.: cel mai bine cotat jucător român de șah).

Reporter: Mulțumesc, îți urez succes și sper că atunci când o să fii campion mondial să îmi acorzi un alt interviu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL POLIȚIEI MUNICIPIULUI DEVA

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliția Municipiului Deva au reținut, pentru 24 de…

2 ore ago

Deva străluceşte în Dubai! Aur şi Argint Ia DIS- lnternational lnvention Show 2025!

Corneliu Birtok-Băneasă ne-a obișnuit deja cu premiile obținute în țară și peste hotare. Asociația sa…

5 ore ago

Opt persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs aseara pe DN 66, în localitatea Băcia, în urma impactului dintre două autoturisme

Echipaje de pompieri ale Detașamentului Deva au intervenit pentru salvarea a 2 minori și 6…

6 ore ago

C O N V O C A R E

Adunarea Generală Extraordinara a Acţionarilor (A.G.E.A.)   Consiliul de Administrație al Farmaceutica REMEDIA S.A. (Societatea)…

15 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

o zi ago

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

2 zile ago