Etapa cu numărul 11 din Liga a III-a este programată începând de astăzi în toate cele 10 serii. În seria a VII-a, unde activează cele patru formații hunedorene, capul de afiș este
derby-ul județean de la Hațeg, unde „Retezatul” primește replica ocupantei locului secund din serie, CSM Deva. Reamintim că în tur, devenii au fost ținuși în șah de către oaspeții de atunci, scorul final fiind 1-1. Acum datele problemei sunt cu totul altele, iar Retezatul Hațeg vrea o victorie.
La Brad, se consumă o altă partidă importantă pentru fotbalul din Apuseni. Echipa brădeană are nevoie de o victorie, pe care o poate obține în fața celor de la Gilortul Tg.Cărbunești pentru a mai spăla din imaginea șifonată a formației aflată pe ultimul loc în clasament.
CSM Jiul Petroșani joacă în deplasare la Viitorul Șimian, de unde elevii lui George Zima se pot întoarce acasă cu un rezultat bun.
În fine, liderul din seria a IX-a, CS Corvinul Hunedoara, joacă în deplasare, la Avântul Reghin, iar elevii pregătiți de Florin Maxim vor să își continue marșul spre promovare cu o nouă victorie.
Iată programul acestei etape:
Seria a VII-a
4 noiembrie ora 14.00
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – AFC Voinţa Lupac
ACSO Filiaşi – ACS Progresul Ezeriş
CSA Aurul Brad – CS Gilortul Târgu Cărbuneşti
ACS Viitorul Şimian – CSM Jiul Petroşani
CSO Retezatul Hațeg – CSM Deva.
Seria a IX-a
Liga 3 – Meciurile Etapei 11
04 noiembrie ora 14.00
CS Metalurgistul Cugir – ACS Tg. Mureş
CSM Avântul Reghin – CS Corvinul 1921 Hunedoara
05 noiembrie ora 14.00
CSM Unirea Alba Iulia – Viitorul Cluj
Sănătatea Cluj-Napoca – CS Unirea Ungheni 2018
CS Ocna Mureş – CS Universitatea Alba Iulia.
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…
V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…
Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…
Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…