Comunitate

A început predarea amplasamentului pentru conducta de gaz a Bradului

Sorina Popa

Ieri, a început predarea amplasamentului pentru lucrările la conducta de gaz metan pentru municipiul Brad. Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Transgaz şi ai constructorului, CIS Gaz, la Veţel, de unde începe realizarea conductei de alimentare cu gaz metan.
„Am început predarea amplasamentului, de la Mintia înspre Brad. Am discutat despre organizarea de şantier pentru această investiţie. Este vorba de 35 de kilometri de conductă. Se va face aprovizionarea cu material şi cu conductă. Timpul de realizare a proiectului este de 16 luni. Sperăm să nu afecteze lunile de iarnă şi să se facă cât mai repede acest proiect“, a afirmat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Conducta care va alimenta municipiul Brad cu gaze naturale va avea o lungime de 35 de kilometri, iar valoarea proiectului, finanţat de Transgaz, este de 22,3 de milioane lei.

Mesagerul Hunedorean