Categories: Stiri

A început plata burselor pentru elevii de liceu

Peste 1.000 de elevi de liceu vor primi în această perioadă bursele, constând în 180 lei lunar, acordate prin programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”. Beneficiarii burselor sunt elevii care provin din familii ale căror venituri pentru fiecare membru sunt sub 150 de lei. Plata sprijinului financiar se va face prin casieriile unităţilor de învăţământ, iar elevii vor primi suma de 450 de lei aferentă lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie. Aşa cum se cunoaşte deja, elevii care depăşesc un anumit număr de absenţe nemotivate, sau au la purtare sub nota 7, riscă să piardă sprijinul financiar. Tot acum, vor fi plătite şi bursele pentru elevii de la şcolile profesionale, în valoare de 200 de lei lunar, care de asemenea, sunt condiţionate de lipsa absenţelor şi a notelor scăzute la purtare. De menţionat este că elevii nu pot beneficia simultan de bursa profesională şi de banii de liceu, ei trebuind să aleagă între aceste două forme de susţinere financiară acordate de stat. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

15 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

15 ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

15 ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

15 ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

15 ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

15 ore ago