Mai mulţi elevi de liceu sau din clasele de „profesională“ din Valea Jiului au pierdut banii oferiţi ca ajutor de către Ministerul Educaţiei, pentru că nu au trecut pe la cursuri.
La Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida“ din Petroşani, de exemplu, 13 elevi se află în această situaţie. „În cadrul burselor pentru elevii din învăţământul profesional, iniţial am avut un număr de 99 de burse, iar în luna decembrie, din cauza numărului mare de absenţe acumulate, 10 elevi au pierdut banii. Această bursă, însă, se poate recâştiga dacă prezenţa şi comportamentul elevilor se vor îmbunătăţi”, spune directorul Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida“ Petroşani. În ceea ce priveşte „Banii de liceu“, aceştia sunt acordaţi elevilor proveniţi din familiile care au un venit brut lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu 150 de lei. Suma oferită lunar, ca sprijin financiar, este de 180 de lei. (M.Gânju)
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…
Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…
R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…
Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…
Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…