Cristina Ghenea
Primăria Deva a demarat ieri o campanie de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie a municipiului, pentru a scăpa de ţânţari, pureci şi căpuşe, dar şi de alte gângănii sau gândaci.
Acţiunea se desfăşoară atât în spaţiul aerian, cât şi pe sol, pe întregul domeniu public al reşedinţei de judeţ şi al localităţilor limitrofe arondate aceleiaşi primării.
Nu prezintă pericol nici pentru oameni, nici pentru animale
Edilul Devei, Petru Mărginean, a precizat că acţiunea a fost demarată în urma numărului mare de sesizări ajunse la primărie, din partea cetăţenilor, care se plâng de „invazia“ de ţânţari apăruţi o dată cu instalarea temperaturilor caniculare. „Lucrările de deratizare şi dezinsecţie vor fi desfăşurate pe perioada unei săptămâni, pe 1.763,6 hectare, cât are suprafaţa intravilană a municipiului şi a localităţilor limitrofe, Cristur, Bârcea Mică, Archia şi Sântuhalm. Pentru efectuarea campaniei, în aceste şapte zile, s-au investit 700.000 lei“, a precizat primarul Devei. Acesta a adăugat că lângă acţiunea terestră, se mai desfăşoară şi o dezinsecţie avio, adică stropirea cu insecticid se face din avion, cu un produs care nu este toxic pentru sănătatea oamenilor sau a animalelor. Singurele care pot fi afectate de stropiri sunt albinele, însă reprezentanţii primăriei spun că toţi apicultorii din zonă au fost avertizaţi.
Panouri fotovoltaice pentru școli, energie pentru tine Trecerea la factura electronică este, pentru majoritatea…
Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Hunedoara cu o autospecială de…
Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…
Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…
Un chirurg de la Spitalul de Urgență Petroșani a scăpat de condamnarea penală pentru vătămare…