Incidentul s-a petrecut în Vălișoara iar scandalul a pornit de la un gard care împrejmuia proprietatea celui decedat în timpul altercației. Un localnic a derapat cu mașina pe noroiul de pe uliță și s-a oprit în gardul victimei.
Mai mic de statură
Și-a rugat doi consăteni să-l ajute să scoată mașina iar unul dintre ei, vecin cu victima, s-a enervat și a început să-l înjure pe proprietarul gardului, lucru care a dus la o bătaie în toată regula.
„la un moment dat, victima a luat de jos o piatră de dimensiunea unui ou de găină și
s-a îndreptat spre inculpat, l-a prins cu mâna stângă de haine, din zona pieptului, iar cu mâna dreaptă în care ţinea piatra, l-a lovit de mai multe ori în zona capului. la rândul său, inculpatul l-a lovit şi el în zona feţei, dar pentru că acesta era mai mic de statură, mai slab şi mai în vârstă, nu au avut o intensitate foarte mare. Inculpatul fiind audiat în faza de urmărire penală a arătat în ceea ce o priveşte pe partea vătămată că a fost o altercaţie, că partea vătămată a sărit gardul şi a venit la el şi a început să-l lovească cu palmele, că şi el a lovit-o cu palmele. Și-a dat hainele jos, o vestă şi un hanorac, iar în acel moment (n.r. victima) s-a dezechilibrat, s-a învineţit la faţă şi a căzut în şanţul de pe marginea drumului”, se arată în dosar. Cel care a pornit scandalul a fost inculpat pentru mai multe infracțiuni, de la lovituri cauzatoare de moarte și până la loviri și alte violențe. Legiștii au stabilit însă că moartea victimei a fost provocată de un infarct, astfel că inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Brad la 6.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, însă soluția nu este definitivă. (M.Gânju)
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…