Categories: Comunitate

A doua ediţie a Zilei Recoltei, la Geoagiu

Magdalena Şerban

Vineri, la Geoagiu s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Zilei Recoltei. Manifestarea a avut loc în incinta târgului din localitate şi a reunit o gamă largă de produse de sezon, precum şi o expoziţie de păsări, dar şi de animale de producţie şi de companie. Nu au lipsit politicienii, care aflaţi deja în precampanie electorală, au venit să ia pulsul mulţimii. Printre cei care i-au salutat pe locuitorii celui mai nou oraş din judeţ a fost şi hunedoreanul Teodor Meleşcanu, fost ministru al Apărării Naţionale, actualmente vicepreşedinte ALDE. Din partea administraţiei judeţene a fost prezent  Mircea Bobora, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.
Fiind zi însemnată în calendarul ortodox, Sfânta Parascheva, îndrăgiţi interpreţi hunedoreni ai cântecului popular au adus în faţa publicului un spectacol de sărbătoare. Au urcat pe scena special amenajată Ana Gabor, Eugen Pistol, Mădălina Bogdan, Geanina Vlad, Florentina Bârlea, Daniela Bulbucan, Gheorghe Lăscoiu, Eva Vlad, Cosmin Nicorescu  şi  Mariana Stoica. Acestora li s-au alăturat Ansamblul „Iulius Borza“ al Casei de Cultură din Geoagiu, taraful condus de Eugen Vlad, Ansamblul „Doina Mureşului“ din Orăştie şi Ansamblul de dans modern din Geoagiu, iar invitatul special a fost îndrăgitul Simi Deac.
Mai trebuie menţionat că şi reprezentanţii Camerei Agricole Judeţene Hunedoara au fost prezenţi cu un stand de informare, împărţind pliante şi broşuri menite să le asigure fermierilor şi, de altfel, tuturor agricultorilor, ultimele noutăţi în materie de accesare a fondurilor europene nerambursabile. „Ne-am bucurat de mulţi vizitatori, la târg luând parte hunedoreni din diferite zone ale judeţului, nu doar din localităţile limitrofe oraşului Geoagiu. Acest eveniment se doreşte a fi, pe lângă unul de tradiţie, şi o piaţă de desfacere pentru producătorii autohtoni. Nu s-a perceput nici un fel de taxă, tocmai în ideea de a încuraja producţia locală. Pentru a-şi vinde mărfurile, locuitorii din oraşul nostru sunt nevoiţi să se deplaseze la pieţele din Orăştie sau Cugir. Cât priveşte târgul local de animale, acesta se ţine de câteva ori pe an, însă posibil să nu fie suficientă periodicitatea”, a precizat Carmen Călugăr, viceprimarul oraşului Geoagiu.
La rândul său, primarul locului, Vasile Cărăguţ, a ţinut să le mulţumească acelora care au participat activ la ediţia curentă. „Le mulţumesc invitaţilor, cetăţenilor oraşului care au pus umărul la continuarea acestui eveniment pe care ni-l dorim unul de tradiţie şi tuturor celor implicaţi în organizare. Ne-am bucurat să constatăm o prezenţă numeroasă, ceea ce ne determină să credem în reuşita acţiunii. Să ne revedem, sănătoşi, şi la anul ce vine”, a spus edilul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

22 de ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

23 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

23 de ore ago