Dan Dumitran (foto), propus de organizaţia judeţeană Hunedoara a PC, pentru postul de şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, a susţinut sâmbătă proba scrisă a examenului pentru această funcţie. Urmează ca în săptămâna în curs, el să dea şi oralul.
„La examenul scris, am avut cinci subiecte de analiză şi sinteză. Au fost subiecte din legislaţia pentru protecţia consumatorului şi din cea a funcţionarilor publici. Eu am fost singur pe post, din judeţul Hunedoara, în rest au fost patru sau chiar cinci pe un loc, în alte judeţe”, a declarat Dan Dumitran pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. Iniţial, se pare că s-a mai înscris cineva la concurs, dar nu s-a prezentat.
În luna octombrie, toţi şefii de la Protecţia Consumatorului din ţară au primit preavize, pentru că instituţia se află în plin proces de reorganizare. Potrivit HG 700/2012, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor se reorganizează, pe comisariate regionale. Astfel, comisariatele din judeţele Hunedoara, Timiş, Arad şi Caraş-Severin vor funcţiona sub forma unui comisariat regional de vest, cu conducerea la Timişoara. Fiecare instituţie pentru protecţia consumatorilor din judeţ va avea câte un comisar şef. Pentru funcţia de comisar şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara, conservatorii hunedoreni l-au propus pe Dan Dumitran, postul fiind negociat de liderii USL Hunedoara. (S. Popa)
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…
View Comments
Oralul la dat dar sa vedem la cine