Categories: EvenimentFlash

A dat foc unui autoturism, dar flăcările s-au extins și au distrus șase mașini!

      Șase mașini au fost distruse de flăcări pe o stradă din municipiul Hunedoara, focul pornind de la un autoturism despre care pompierii au stabilit că a fost incendiat în mod intenționat, a informat, astăzi, duminică, maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara. ”S-a concluzionat că este vorba despre o incendiere intenționată”, a afirmat maiorul Anemona Doda.

Incedierea a avut loc la adăpostul întunericului, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, și a pornit de la o primă mașină, flăcările fiind observate cu întârziere. Autoturismul incendiat intenționat a fost distrus în totalitate. Deoarece incendiul a fost observat târziu, focul a avut timp să se extindă la alte cinci mașini parcate pe strada Independenței din Hunedoara. La aceste autoturisme au fost deteriorate elemente din plastic, spoilere, oglinzi, anvelope și vopseaua de pe unele mașini.

Pompierii au găsit lângă mașina distrusă o brichetă și o substanță inflamabilă despre care se apreciază că au fost folosite pentru inițierea incendiului. Potrivit agentului principal de poliție Laura Bradu, purtător de cuvânt al IJP Hunedoara, cercetările au fost preluate și sunt continuate de către polițiști, care au deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere. (Mircea Crivăț)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Proprietarul masinii incendiate avea datorii mari(bani luati cu camata) de la Pera din Deva. N-a mai putut sa faca plata si rezultatul se vede.

  • Cred ca politia se ocupa din 89 incoace doar de avansari in grad, inainte sau la termen, de prime si beneficii, si extrem de putin de bandele care fura ca-n codru.
    Rusine, "mimozelor" care nu fac cinste uniformei.
    Urmariti brigada diverse.

  • Nu mai avem incredere in politia cum nu prea am avut niciodata.De ce nu opresc furturlile de lemne din padurile si codrii nostri.de stau politistii si SRI si asista la jaful national ce she intampla de 26 de ani incoace?sa si dea demisia si sa lase pe altii care isi fac datoria de cetateni romani platiti de statul Roman.

  • Eu zic ca focu fusa pus intentionat...zic eu acum nus ce sa zic sa lasam politia sa-si fac treaba...Forta Steaua.

  • Poza asta e din Ghost Rider ftv in gat de jurnalisti de kko. Probabil Nicholas Cage a trecut prin Hunedoara pe motoreta arzand si o fi atins masinile alea nevinovate

  • Scrieți fraților pe românește cine credeți ca a dat foc? Sa aflam si noi , pera ?cicea ?endre ?ce sa întâmplat ?ca de la stiri nu aflam nimic

  • Oamenii lui Pera i-au dat foc. Florinut si Matei. Pera a stat de paza. Au fost cu un Alfa Romeo cu nr. De Italia. Nr sint furate. Au avut cagule si manusi. Datoria proprietarului masinii incendiate era dw 12.400 de euro. Pera e sifonul lui Pitulescu si e sprijinit de acesta.

  • Cum i-l cheamă pe proprietar ??? Mărgan cu pera parca nu se înțeleg ? Nu ne ia aia HUNEDOARA noastră nici daca se mai nasc odată ...ce is cu jegurile alea de oameni Sifoane la poliție ...

  • Un hunedorean esti invidios rau sigur unu din pera,florin,sau matei, tiau...m.... femeia :))) florin era plecat in anglia si matei nui in ro demult si pera o f... pe mata intreabo... :))) ba muriti de ciyda si tot nu avri nimik saraciiiiiloooor

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

3 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

3 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

3 zile ago