Categories: Actualitate

A crescut numărul bolnavilor depistaţi cu cancer în judeţ

Natalia Bumbac

În judeţul Hunedoara, în 2014, numărul bolnavilor depistaţi cu cancer a crescut faţă de anii 2013 şi 2012.
Potrivit datelor oferite de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, pe parcursul anului trecut, au fost înregistrate 1.738 de cazuri noi de bolnavi de cancer, faţă de 2013, când au fost depistaţi 1.568 de bolnavi. Dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer anul trecut, un număr de 280 sufereau de cancer pulmonar, aceştia fiind şi cei mai mulţi. Pe locul doi ca număr de cazuri se situează persoanele cu cancer colorectal, aproximativ 170, fiind urmate de persoanele depistate cu cancer la sân în număr de 162. În total, la nivelul judeţului, 8.655 de hunedoreni sunt înregistraţi în evidenţele medicale ca fiind bolnavi de cancer.
„Cauzele care au dus la creşterea numărului bolnavilor depistaţi cu cancer nu au neapărat legătură doar cu creşterea incidenţei bolii. Motivele pot fi multiple, unul dintre ele se datorează evoluţiei medicinii şi a faptului că boala poate fi diagnosticată mai uşor. Cancerul ocupă al doilea loc la nivel mondial ca şi număr de îmbolnăviri şi totodată, ca maladie care duce la decesul bolnavului”, a subliniat medicul Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara.
Data de 4 februarie este declarată la nivel mondial „Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului”. Cu acest prilej, DSP Hunedoara va organiza mâine, începând cu ora 12.00, în Amfiteatrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, o campanie unde vor fi prezentate diverse materiale despre cea mai cruntă boală a secolului XXI.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Și-a făcut de lucru fără să aibă idee des­pre ce cuib de viespi deranjează. Bârfitori…

8 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru organizarea unui simpozion dedicat Revoluției Române din 1989, ce…

8 ore ago

Bulina neagră

Gabriel B., din Petroșani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de lovire și alte…

8 ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatarea Lupeni

O parte dintre angajaţii Minei Lu­peni au protestat spontan în sub­te­ran, miercuri, timp de câteva…

8 ore ago

Locuitorii din comuna Zam au acces la medicul de familie, după 6 ani fără servicii medicale primare

Începând cu data de 1 aprilie, locuitorii comunei Zam și ai localităților învecinate au din…

8 ore ago