Categories: Eveniment

A ars în locuinţa cuprinsă de flăcări

Un bărbat de 54 de ani, din Lupeni, şi-a pierdut, sâmbătă seara, viaţa în condiţii tragice, după ce a ars în anexa gospodărească în care locuia.

Pompierii au reuşit să stingă flăcările în doar o jumătate de oră, dar pentru victimă nu s-a mai putut face nimic. Incendiul a fost observat, în jurul orei 22.45, de proprietarii gospodăriei unde locuia bărbatul, situată pe Strada Pădurenilor din Lupeni, şi au sunat imediat la 112. Până la sosirea echipelor de intervenţie au încercat să stingă chiar ei focul, dar nu au reuşit. „Pompierii de la Uricani au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi au stins focul în aproximativ o jumătate de oră. Din primele date, incendiul a fost provocat de un scurt circuit electric la un aparat de încălzire improvizat”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Victima a fost găsită în micuţa anexă cuprinsă de flăcări şi prezenta atât arsuri, cât şi o intoxicaţie cu monoxid de carbon. Paramedicii de la SMURD Vulcan, care au venit imediat la faţa locului, nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 54 de ani, care era deja decedat. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean
Tags: fl?c?ri

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

13 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

13 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

13 ore ago