Categories: Actualitate

A anunțat că se sinucide dar polițiștii l-au făcut să renunțe

Un tânăr din Aninoasa a amenințat că se aruncă de la etaj, după ce s-a certat cu o fată din Vulcan.

„În data de 10 aprilie 2022, ora 13:13, Poliția municipiului Vulcan a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, un bărbat în vârstă de 30 de ani din localitatea Aninoasa, în urma unui conflict avut cu o tânără, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Vulcan, s-a închis în locuința tinerei, a blocat ușa pe interior și a transmis că dacă va încerca cineva să intre în interiorul locuinței, acesta se va sinucide.
Polițiștii ajunși la fața locului, au constatat că, între bărbatul în cauză și tânăra de 21 de ani a existat un conflict, au aplanat starea tensionată apărută, determinând bărbatul să deschidă ușa locuinței și să renunțe la sinucidere. Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a declarat Carla Strujan, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

37 de minute ago

Hunedorean condamnat după ce și-a amenințat vecinii cu toporul

„Viteazul” din Teliucu Inferior a fost dezarmat de cei pe care îi amenința, printre ei…

57 de minute ago

SUPERCOM investește în oameni

Magdalena Șerban Dovada că în 2026, încă există com­panii care se gândesc la salariații lor…

58 de minute ago

Să fim mândri! I Giardini di Zoe, nominalizată la competiția Destinația Anului 2026. Susține și tu această titulatură, printr-un vot online!

Magdalena Șerban Secțiunea „Sate de poveste” din cadrul competiției Destinația Anului 2026 promovează localități rurale…

o oră ago

INCD INSEMEX Petroșani, premiat la „INVENTCOR” 2026, un eveniment de referință care a marcat 18 ani de excelență în inventică

Magdalena Șerban Asociația CORNELIUGROUP Cer­ce­tare-Inovare, în parteneriat cu Uni­versitatea Politehnica Timișoara, Uni­versitatea „Lucian Blaga” din…

2 ore ago

Obiecte din prima epocă a fierului, descoperite în preajma Castelului Corvinilor

Obiecte din prima epocă a fierului, cunoscută şi ca perioada Hallstatt (1.200-450 î.Hr.) au fost…

2 ore ago