Angajaţii unei staţii de alimentare cu carburanţi din Deva au solicitat intervenţia poliţiştilor, întrucât au fost ameninţaţi cu un cuţit. Imediat, la faţa locului a sosit un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică Deva, care a identificat autorul ameninţării în persoana lui Gheorghe D., de 65 de ani, din Deva, pensionar, fără antecedente penale. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că suspectul, aflat întâmplător în zonă, şi-a aprins şi a început să fumeze o ţigară, iar în urma solicitării angajaţilor benzinăriei de a părăsi incinta pentru a nu declanşa un incendiu, acesta a devenit recalcitrant şi i-a ameninţat cu cuţitul. Bărbatului i s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub acuzarea de port ilegal al cuţitului într-un loc public. (A. Năstase)
În contextul preocupării constante pentru creșterea gradului de siguranță al comunității, Inspectoratul de Poliție Județean…
A vrut să facă o baie de mulțime, să revitalizeze puțin prezența în regiune a…
Dionisie Ardelean, din Petroșani Pentru inițiativa de a înființa un punct de colectare vestimentară, unde…
Gavril B., din Petroșani Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru mai multe furturi…
Individul din Lupeni pusese la cale o tranzacție pentru un nou cumpărător, fără să bănuiască…
Anul acesta aduce o redescoperire a simplicitatii in moda masculina. Dupa ani de experimentare cu…