Categories: Fara bascalie

42 de kilometri de autostradă!

După cât de mult s-a făcut trimitere la ei, cei 42 de kilometri de autostradă, pompos numită „Transilvania”, ar trebui asfaltaţi cu aur.
E un fel de maraton al constructorilor autohtoni, mai mult sau mai puţin americanizaţi. 42 de kilometri care nu duc nicăieri, sunt aşa, cumva în mijlocul unei autostrăzi fantomatice, o pată de asfalt în mijlocul unui ocean de lucrări nefinalizate, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, lipsa de viziune a celor care au început-o. Sau, poate că nu mă pricep eu suficient la drumuri, mai ştii…? Oricum, în logica pe dos de care dau dovadă toţi cei care stau în preajma lui Traian Băsescu, poate că drumurile care, încep de niciunde şi duc niciunde sunt încă o mostră de strategie pentru restructurarea transporturilor româneşti. Revin – neamţul Johannis a avut dreptate, nu aia era autostrada care-i trebuia României.
Pentru că uneori, am comentatori extrem de exigenţi, care par a nu citi ce scriu, fac o comparaţie, pentru a fi mai uşor de înţeles: cum ar fi fost ca şoseaua Deva – Hunedoara să fie asfaltată cam de la jumătatea distanţei dintre Cristur şi Peştiş, până la jumătate din primul pod de la intrarea în Hunedoara? Iar constructorii, întrebaţi de ce aşa, de ce sunt ilogici, să ridice din umeri şi să se pregătească de inaugurarea a 6,75 de kilometri de drum?
Chiar şi pregătirile astea furibunde pentru inaugurare sunt hilare. Cei cărora le-aş ridica un monument pentru demagogie, care să semene cu ei, sunt relativ puţini. În clasamentul meu personal, o asemenea cinste a meritat multă vreme Adrian Păunescu, acum, mult mai potolit. În acest moment, un monument al demagogiei ar trebui să semene cu Emil Boc, care turuie fără să clipească, aberaţii de neînchipuit pentru un om cu logica intactă. Sau, dacă preferaţi, bunul-simţ.
Pentru că numai bun-simţ nu poţi avea, când te tot pregăteşti să inaugurezi Maratonul românesc auto, cei 42 de kilometri de autostradă, de parcă s-ar fi făcut în lunile de când e premier Traian Băsescu. Pardon, Emil Boc. O, atunci da, îmi scoteam pălăria invizibilă, ne apropiam de recordul ungurilor, care construiesc cam 50 de kilometri pe an. Însă, cei 42 de kilometri pe care se pregăteşte să şi-i asume între cele două tururi de scrutin, Emil Boc şi şeful său, sunt începuţi de vreo cinci ani. Prin urmare, recordul românesc este de opt kilometri de autostradă pe an. Asta ar trebui să inaugureze Emil Boc. Sau, în caz contrar, să-i invite la inaugurare pe Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • am vazut eu un reportaj la tv , la unguri vin aia spre Arad si la noi acum se face licitatia. Oare nu ar fi fost mai bine sa alegem si noi firmele pe care le-au ales ungurii , oare si ei tot cu Behtel lucra?

  • va e ciuda bai ca inaugureaza boc autostrada si nu tariceanu al vostru , ha ha ha he he he

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

17 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

17 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

17 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

17 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

18 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

18 ore ago