Categories: FlashSport

„Stăpânii apelor” se duelează la Hunedoara

Ciprian Marinuţ

Cei mai buni înotători, seniori şi juniori I, din România, „debarcă” pentru al şaptelea an consecutiv la Hunedoara, pentru a participa la ediţia 2011 a Campionatului Naţional în bazin scurt (25 de metri). Pe lista „vedetelor” apar numele olimpicilor Camelia Potec şi Ioan Gherghel, în vreme ce CSS Hunedoara va alinia la start cinci sportivi  şi are ca obiectiv obţinerea a două medalii. Competiţia începe azi şi se încheie duminică.

Gazde din ce în ce mai bune
Bazinul de la Hunedoara a fost ales şi în acest an de Federaţia Română de Nataţie ca gazdă a Campionatului Naţional în bazin scurt (25 de metri), la nivel de seniori şi juniori I (17-18 ani). Drept urmare, duelurile pentru titlurile de campioni naţionali, ediţia 2011, între cei mai valoroşi înotători din ţară se vor da, pentru al şaptelea an consecutiv, în oraşul de pe Cerna. La start, vor fi prezenţi 127 de sportivi (50 la feminin şi 77 la masculin) de la 27 de cluburi, care vor concura în 34 probe individuale şi în patru probe de ştafetă.
Autorităţile locale şi conducerea bazinului hunedorean au făcut şi în acest an eforturi desosebite, pentru a fi gazde cât mai bune pentru sportivi. „Asigurăm condiţiile legate de temperatura, limpezimea, luminozitatea şi modul de tratare al apei la standardele cerute de Federaţia Română de Nataţie. De asemenea, am amenajat incinta bazinului cu baloane şi aranjamente florale, ca în fiecare an, pentru a crea o atmosferă cât mai elegantă şi competitivă. Ca noutate, din acest an, avem o instalaţie de sonorizare proprie performantă, foarte utilă pentru coordonarea competiţiei. În plus, vom oferi buchete de flori celor care urcă pe podium, la fel ca la marile competiţii”, a spus Dan Colesniuc, directorul executiv al Complexului Sportiv „Michael Klein”, din care face parte şi bazinul de înot.

Vedete, emoţii şi speranţe
Pe lista de start a competiţiei de la Hunedoara se regăsesc nume grele ale nataţiei româneşti. Evident, cea mai galonată vedetă din concurs va fi campioana olimpică de la Atena 2004, Camelia Potec. Alături de ea, în apă vor intra şi alţi sportivi medaliaţi sau participanţi la olimpiade, campionate mondiale şi europene, precum Ioan Gherghel, Dragoş Agache ori mai tânărul Răzvan Tudosie. Dincolo de interesul pentru a-i vedea la lucru pe aceşti mari campioni, atracţia publicului se va îndrepta asupra evoluţiei sportivilor de la CSS Hunedoara. „Ne vom prezenta la start cu cinci sportivi, patru băieţi şi o fată, şi avem ca obiectiv câştigarea a două medalii. Adelina Buzdugan, Alexandru Ancuţa, Cristian Rizan, Daniel Scurtu şi Paul Chiriţoiu sunt cei mai buni juniori ai clubului la acest moment şi sperăm că vor continua şirul rezultatelor pozitive la Campionatele Naţionale, desfăşurate la Hunedoara. Ancuţa şi Rizan au mari şanse la podium, însă competiţia în bazin scurt e un fel de loterie, întrucât contează foarte mult şansa unui start bun sau a unor mici ezitări ale adversarilor. Va fi dificil să avem prezenţe pe podium, deoarece concurenţa e puternică, iar noi suntem dezavantajaţi de factorul psihologic. Sportivii noştri au doză în plus de emoţii, din cauza faptului că vor concura acasă, în faţa părinţilor şi a prietenilor”, a spus Anca Băjan, antrenoare la CSS Hunedoara.
Competiţia începe azi, la ora 10.00, şi se va încheia duminică seară. În cele patru zile de concurs, dimineaţa de la ora 10 se vor desfăşura seriile preliminare, iar după-masa, de la ora 17.00, vor avea loc finalele.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

11 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

3 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

3 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

3 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

3 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

3 ore ago