Categories: Sport

Cu recorduri, dar fără farmecul de altădată

Ciprian Marinuţ

A opta ediţie consecutivă a Campionatelor Naţionale de Nataţie în bazin scurt, desfăşurată la finalul săptămânii la Hunedoara a fost lipsită de adrenalina precedentelor competiţii, deşi n-au lipsit vedetele şi stabilirea de noi recorduri naţionale.

Fără sare şi piper

Decizia Federaţiei Române de Nataţie de a interzice prezenţa în concurs a juniorilor sub 17 ani a eliminat surprizele, farmecul şi adrenalina Campionatelor Naţionale de Nataţie de la Hunedoara. Cu un singur hunedorean la start şi cu mai puţine vedete în competiţie, ediţia 2010 a fost mai puţin atractivă pentru public. Oamenii au avut mai puţine vedete de admirat şi mai puţine motive să trăiască la intensitate concursul. „Nouă ne pare rău că numai un singur sportiv de la Hunedoara a avut vârsta minimă, care-i dădea drept de participare. Daniel Scurtu a făcut un concurs de bună calitate, însă a rămas fără medalie, pentru că a întâlnit adversari foarte puternici. Timpii lui au fost buni în toate probele în care a înotat, dovadă că a fost aproape de podium (locul 5 n.r) în finala de la 200 metri spate, însă diferenţa de vârstă şi de experienţă faţă de adversari a fost prea mare”, a spus Anca Băjan, antrenoare la CSS Hunedoara.

O certitudine şi multe speranţe

Absenţa Cameliei Potec (înscrisă pe listele de start, dar retrasă în ultimul moment) a făcut ca vedeta competiţiei să fie Dragoş Agache (Farul Constanţa), singurul înotător român medaliat în anul 2010 la Campionatele Europene (argint la 50 metri bras). Agache a confirmat forma bună în care se află prin mai multe medalii şi prin stabilirea unui nou record naţional (singurul la seniori în competiţia din acest an de la Hunedoara) în proba de 100 metri bras, cu timpul de 0.59.80. Pe lângă performanţele lui Agache, la seniori, lista campionilor a fost completată de veteranii Ionela Cozma, Norbert Trandafir şi Alexandru Maestru. Faţă de seniori, unde s-a simţit o oarecare oboseală, din cauza finalului de an, la juniori, concursul a fost mai tare. S-au stabilit cinci noi recorduri naţionale, principalii protagonişti fiind Alin Coste (LPS Baia Mare) cu două recorduri la 50 şi 100 metri fluture şi Răzvan Tudosie (SCM Piteşti), cu două recorduri la 50 şi 100 de metri bras. „În probele masculine s-a înotat foarte bine, timpii fiind aproape de nivelul de performanţă internaţională, însă la fete, nu s-au înregistrat timpi extraordinari”, a subliniat punctat Anca Băjan, antrenoare la CSS Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

6 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

6 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

6 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

6 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

6 ore ago