Categories: Eveniment

„Rambo” de Vălişoara i-a pus coarne şefului său

Livia Botici

Daniel Sîna (foto), hunedoreanul care, la mijlocul lunii martie a vrut să-l împuşte pe bărbatul în gospodăria căruia lucra, a declarat ieri, în faţa judecătorilor, că avea de mult timp o relaţie de dragoste cu soţia şefului său. Potrivit acestuia, în momentul în care soţul încornorat a aflat despre idilă, l-a dat afară din casă şi a început să-l ameninţe.

„Ne iubeam de mult timp”

Surprize mari, ieri, în sala de judecată unde a fost audiat, pentru prima dată în faţa magistraţilor, Daniel Sîna, care, încă de la începutul procesului, a insistat să dea declaraţie în faţa instanţei. Înainte ca el să fie audiat, judecătorul a dat citire rechizitoriului, din care a reieşit că, în data de 17 martie a.c., în localitatea Ormindea, Daniel Sîna a furat arma de vânătoare a lui Petre Bedea, cu intenţia de a-l ucide atât pe el, cât şi pe soţia sa, dar şi pe soacra şefului său. Potrivit procurorilor, acesta a luat arma, a ameninţat-o pe soacra lui Petre Bedea, după care, împreună cu femeia, a plecat spre casa surorii ei, unde se mai aflau încă cinci persoane, printre care şi o fetiţă de numai trei luni. Aici au fost trase în jur de opt focuri de armă. „Nu am vrut să omor pe nimeni, doar să-i sperii, pentru că Petre Bedea aflase, de la soacra lui, că eu şi soţia sa ne iubeam de mult timp, şi el mă dăduse afară din casă şi mereu mă ameninţa că mă omoară. De aceea i-am luat arma! Am vrut să-i fie frică de mine, pentru că speram că aşa, poate, nu mă mai ameninţă. Pentru această femeie, înainte cu ceva timp să se întâmple incidentul, am ajuns la Spitalul de Psihiatrie din Zam, iar acum sunt la puşcărie”, a declarat Daniel Sîna.

„Mi-a dat 50 de lei pentru coroane”

La primul termen de judecată, au fost prezenţi şi patru membri ai familiei lui Petre Bedea, care s-au constituit părţi civile în dosar, din cauză că în timpul incidentului, gloanţele trase de Daniel Sîna le-au distrus casa. Unchiul lui Petre Bedea, proprietarul casei cu pricina, spune că „Rambo” a venit hotărât să omoare pe cineva. „După ce a intrat în curte, a scos o sticlă cu lichior şi s-a aşezat la masă. A scos 50 de lei şi mi i-a întins, spunând să iau banii şi să merg să cumpăr cinci coroane, una pentru Petre Bedea, alta pentru soţia sa, una pentru soacra lui Petre, una pentru mine, iar ultima pentru el. Spunea că ne omoară pe toţi şi după aceea se împuşcă şi el. A tras câteva focuri de armă, dar apoi, s-a calmat şi a plecat, iar la scurt timp, a venit poliţia şi l-a arestat”, a declarat Vasile Raţ, în faţa judecătorului. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 12 august.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

51 de minute ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

2 zile ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

2 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

2 zile ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

2 zile ago