Categories: Comunitate

„Insemex” Petroşani, în pas cu reglementările europene

Adriana Năstase

„Insemex” Petroşani a finalizat în anul 2009 mai multe proiecte, cu scopul de a reduce riscul de explozie în unităţile unde există acest pericol. Pentru că România face parte din Uniunea Europeană, conducerea Insemex Petroşani susţine că industria românească şi reglementările în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să fie armonizate cu cerinţele europene.

Evaluarea sistemelor de protecţie
Din acest motiv, Insemex Petroşani a implementat în laboratoarele instituţiei, noi metode de evaluare şi încercare pentru aparatura electrică cu tip de securitate mărită, în conformitate cu legislaţia în domeniu. De asemenea, Institutul a efectuat experimente metodologice de evaluare a protecţiei la explozie a sistemelor de control şi monitorizare cu funcţionare continuă. S-a realizat şi un regulament de intervenţie a formaţiilor de salvare.
Institutul din Petroşani este consecvent în ceea ce priveşte activitatea de cercetare aplicativă şi de dezvoltare tehnologică, elaborând metode, soluţii, tehnici şi tehnologii noi sau îmbunătăţite de prevenire, diminuare şi limitare a acţiunii factorilor de risc major în activităţile industriale.

Lucrări de cercetare complexă
În vederea menţinerii capacităţii naţionale de efectuare a expertizelor tehnice asupra evenimentelor generate de atmosfere potenţial explozive şi/sau toxice, sau de medii explozive, prin creşterea nivelului de performanţă pentru teste şi analize, în laboratoarele de cercetare ale Insemex, au fost elaborate mai multe lucrări de cercetare. Dintre acestea, amintim cercetarea privind „determinarea vitezei şi a distanţei de migrare a gazului natural de la sursa de degajare, în funcţie de proprietăţile solului şi a stratului de acoperire, şi elaborarea unei baze de date şi a unui model matematic privind dinamica de migrare prin soluri a gazului natural de la surse de degajare datorate neetanşeităţilor reţelelor de distribuţie”, precum şi „elaborarea unui ghid pentru realizarea lucrărilor de demolare cu ajutorul explozivilor, având la bază studiul de impact asupra activităţii agenţilor economici proiectanţi/executanţi de astfel de lucrări”.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un per­sonaj din zonă s-a îm­prietenit cu alt per­so­naj,…

23 de ore ago

Bulina albă

Silviu Nan, primarul comunei Gurasada Pentru că este deschis noilor investiții în comuna pe care…

23 de ore ago

Bulina neagră

D.F., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

23 de ore ago

Bătăuș „altoit” bine cu coada de la mop

O femeie din Vulcan, sătulă de certurile și bătăile consortului, a cerut autorităților protecție. La…

23 de ore ago

Interlopii care au furat două seifuri, condamnați definitiv

Curtea de Apel Craiova a respins a­pelul formulat de unul dintre cei trei inculpați din…

23 de ore ago