Chiar dacă vremea este, în continuare, neaşteptat de frumoasă, având în vedere că începând cu 1 noiembrie, maşinile trebuie să aibă montate pe roţi cauciucurile de iarnă, şoferii trebuie să înceapă să le pregătească pentru sezonul rece.
Un set de anvelope noi, de la 600 la 4.000 de lei
Echiparea unui autoturism pentru sezonul rece, însă, îi face pe proprietarii de autovehicule să umble destul de serios la buzunar. Vrând, nevrând, aceştia trebuie să se conformeze legii, altfel riscă amenzi de până la 4.000 de lei. În primul rând, trebuie achiziţionate anvelopele de iarnă pentru toate roţile. „Ţinând cont de marcă, tip şi mărime, preţul unui cauciuc nou porneşte de la 150 de lei şi poate ajunge până la peste 1.000 de lei”, a declarat Cosmin Săliştean, administratorul unui service auto din Deva. Acesta a mai adăugat că firma pe care o administrează le face şoferilor o ofertă, montând gratuit anvelopele cumpărate de aici, lucru pe care-l fac, de altfel, majoritatea firmelor de profil. Mai apoi, trebuie verificat antigelul, lichidul de răcire, sistemul de frânare, şi dezaburirea faţă-spate. Dacă totul este în regulă, şoferul nu mai este nevoit să scoată bani din buzunare decât pentru anvelope. În schimb, o dată ce se constată că este nevoie şi de anumite reparaţii, nota de plată poate arăta şi până la 4.000 de lei, în cazul maşinilor 4×4.
Mulţi aleg cauciucuri la mâna a doua
Pentru că nu mulţi îşi permit să cheltuiască atâţia bani ca să pregătească maşina pentru iarnă, şoferii mai recurg şi la achiziţionarea anvelopelor second-hand. Preţurile acestora sunt mai moderate, oscilând între 80 şi 100 de lei, în funcţie de cât sunt de uzate. În acest caz, însă, şoferul va fi nevoit să plătească şi montarea cauciucurilor, care costă între 50 şi 100 de lei, în funcţie de service.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a fost nevoit să împrumute niște bani…
Florin Maxim, antrenorul Corvinul Hunedoara Pentru că jucătorii lui sunt pe primul loc în campionat,…
V.I., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…
O investiție foarte bine executată și recepționată cu 6 luni mai devreme decât termenul din…
Procurorii au cerut pentru victime emiterea de urgență a unui ordin de protecție în urma…
Poliția municipiului Hunedoara a fost sesizată prin SNUAU 112, în data de 14 decembrie a.c.,…