„Avem un preşedinte, dar nu este şi al meu”

 

 Nicolle Ebner

Veşnic revoltat de ceea ce s-a întâmplat în România ultimilor ani şi din cauză că „toţi trăim în minciunile lui Băsescu”, Petru Mărginean (foto) critică vehement faptul că, în această ţară, preşedintele reales şi guvernul numit au ridicat „trădarea la rang de virtute”.

„Sunt revoltat!”
„Sunt revoltat de faptul că toţi trăim în minciuna lui Băsescu, care a pus un guvern total aservit lui şi nicidecum pe criterii de competenţă. După alegeri, avem un câştigător, dar nu un preşedinte care să-i reprezinte pe toţi românii. Spun asta, pentru că anul trecut s-au desfiinţat de 12 ori mai multe firme decât în 2008. În judeţul Hunedoara au fost dizolvate 396 de societăţi în 2009, faţă de 55 în 2008. Anul trecut a fost suspendată activitatea a 2.816 firme, faţă de 251 în 2008. Totul pleacă de la Traian Băsescu, şi îmi menţin declaraţia că Traian Băsescu nu este şi preşedintele meu, iar sub protecţia acestuia, ticăloşii regimului ceauşist şi-au dat mâna cu politicienii actualului regim. Şi-au dat mâna nu doar în guvern, ci şi pe plan politic, ridicând trădarea la nivel de virtute”, a declarat Petru Mărginean în cadrul primei conferinţe de presă organizată în acest an. Liderul conservatorilor hunedoreni şi-a continuat critica, menţionând că: „eu consider că trăim într-o ţară în care primordiază lăcomia celor care ne conduc”. Mărginean este de părere că Elena Udrea a primit două ministere, nu pentru profesionalism şi capacitate managerială, ci pentru a aduce mai mulţi bani la puşculiţa PDL.

PC se pregăteşte de alegeri
Preşedintele PC Hunedoara consideră că a sosit momentul unei schimbări de optică şi atitudine şi la PC, deoarece nici viitorul conservatorilor nu pare prea roz. La Congresul de la sfârşitul lunii februarie, în cazul în care Daniela Popa va fi votată de Parlament pentru un post de membru al Consiliului pentru Supravegherea Asigurărilor, preşedintele PC a anunţat că va renunţa la activitatea politică. Însă, Mărginean, unul dintre liderii conservatori care nu a agreat numirea Danielei Popa în fruntea partidului, consideră că trebuie schimbată toată echipa de conducere, nu doar preşedintele. „Odată cu alegerea ei ca preşedinte şi a echipei agreate de ea, PC a intrat într-un con de umbră”, mai spune Petru Mărginean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

15 ore ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

15 ore ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

15 ore ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

15 ore ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

15 ore ago

Amendat că a aruncat deșeurile în Parcul Natural Lunca Mureșului

În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această pe­rioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…

15 ore ago