Categories: Actualitate

Concedieri „pe sub masă” la CFR

Nicolle Ebner

Ceferiştii hunedoreni sunt consternaţi de răsplata primită după ce, în campania electorală, au susţinut PDL. În loc de salarii, menţinerea locurilor de muncă şi investiţii în căile ferate, sute de ceferişti hunedoreni vor fi puşi pe liber, începând cu data de 1 martie 2010.

Răsplata
Mai grav, spune Ionel Ţîţ, preşedintele Sindicatului Mişcare-Comercial Deva, este că: „Regionala Timişoara a fost vitregită, deoarece din celelalte regionale din ţară, unde activitatea este foarte slabă sau aproape inexistentă, sunt concediaţi mai puţini angajaţi”. Potrivit liderului sindical, 400 de ceferişti hunedoreni vor fi concediaţi, începând cu data de 1 martie 2010, în sistem urmând să mai rămână puţin peste 1.000 de angajaţi. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi, deoarece administraţia companiei feroviare decide singură cine pleacă, fără să se consulte cu sindicatele. „Administraţia va stabili, săptămâna viitoare, exact, personalul care va pleca. Propunerile sunt făcute de conducere, fără consultări cu sindicatul. Este un fel de concediere pe sub masă, pentru că oamenii se vor trezi cu plicul cu mulţumiri pentru activitatea desfăşurată. Este o situaţie total neplăcută şi suntem profund dezamăgiţi de răsplata primită, pentru că majoritatea angajaţilor CFR din judeţul Hunedoara au susţinut PDL”, a declarat Ionel Ţîţ, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Ori salarii compensatorii, ori proteste
Ceferiştii din judeţul Hunedoara şi-au pus toate speranţele în Gheorghe Popa, fostul preşedinte al Federaţiei Mişcare-Comercial, avansat de ministrul Berceanu la rangul de secretar de stat delegat pe domeniul feroviar. „Cred că avem un sprijin în el. Încearcă să obţină fonduri, pentru ca viitorii concediaţi să plece cu câteva salarii compensatorii”, mai spune Ionel Ţîţ. „În caz contrar, vom acţiona pe toate căile legale, pentru a bloca iniţiativa administraţiei, fără să excludem protestele de stradă sau atacarea în instanţă a programului de disponibilizări”, a menţionat sursa mai sus citată.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Vreau sa informez stimata redactie a ziarului ca domnul ionel Tit nu mai reprezinta pe nimeni in activitatea sindicala , el in acset moment nu mai detine nici o functie sau calitate in nici o organizatie sindicala la nivel zonal, regional sau national( ma refer la organizatiile sindicale feroviare. Nu vad de unde stie domnul Tit Ionel si nu vad de unde are informatiile respective pentru ca acesta este in concediul medical de foarte mult timp si este rupt total despre ce se discuta sau intampla in calea ferata.

Recent Posts

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

12 ore ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

21 de ore ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

21 de ore ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

21 de ore ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

23 de ore ago

TELEFON MOBIL SUSTRAS ÎN STAȚIA CFR PETROȘANI. CEL BĂNUIT DE COMITEREA FAPTEI, IDENTIFICAT ȘI REȚINUT ÎN ACEEAȘI ZI DE POLIȚIȘTI

Operativitatea polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani a condus la identificarea și…

23 de ore ago