Categories: Comunitate

Comuna Sarmizegetusa: Istoria conservată, modernizarea continuată

Sarmizegetusa reprezintă un nume de legendă, comuna de azi din Ţara Haţegului fiind aşezată pe locul fostei capitale – Ulpia Traiana Sarmizegetusa – a Provinciei Dacia-Romana. Vestigiile romane aflate în satul centru de comună, frumuseţea naturală a locurilor atrag an de an numeroşi turişti. De fapt, în Sarmizegetusa funcţionează şi un muzeu, acesta fiind o secţie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Istorie, cultură, tradiţii     
O altă dovadă că în comuna de care facem acum vorbire, tradiţiile cultural-educative sunt bine păstrate, este şi faptul că în toate cele cinci sate componente – Sarmizegetusa, Breazova, Hobiţa-Grădişte, Păucineşti şi Zeicani – funcţionează câte un cămin cultural, iar în satul de reşedinţă îşi desfăşoară activitatea o bine dotată bibliotecă publică.        
Într-un loc atât de încărcat de istorie şi de tradiţii culturale şi populare, edilii  au grijă ca frumuseţea zonei să fie păstrată, iar locuitorii săi să beneficieze de modernizările cuvenite unei comune care ţinteşte să ajungă la nivelul localităţilor similare din Uniunea Europeană.

Grijă faţă de lăcaşele de învăţământ şi de cult
Primarul  Mihai Cornel Todoni (foto), aflat la al doilea mandat în fruntea comunei Sarmizegetusa,  a fost reales cu un procentaj de peste 80 la sută din sufragiile consătenilor săi. Ceea ce dovedeşte că este un gospodar pe cinste, un bun administrator al treburilor obştei. Primarul Todoni este mulţumit că sub mandatul său de până acum au fost finalizate toate lucrările de reabilitare la unităţile de învăţământ şi la lăcaşele de cult de rit ortodox din comună.

Reţea de apă şi canalizare
Tot el subliniază că, prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Ţara Haţegului”, comuna Sarmizegetusa, în colaborare cu comuna Toteşti, au finalizat un proiect finanţat prin FEADR, pe Măsura 322, cu valoare eligibilă de 6.000.000 euro, care a fost aprobat pentru finanţare. Proiectul prevede introducerea reţelelor de apă şi canalizare în cele două localităţi (Toteşti şi Sarmizegetusa), precum şi construirea unei creşe comune. Mai cuprinde înfiinţarea unui centru de îngrijire pentru copii, dar şi a unei instituţii specializate în conservarea tradiţiilor populare specifice zonei. “Pentru că ar fi un mare păcat să pierdem ceea ce strămoşii au consolidat”, ne-a mărturisit edilul-şef, Mihai Cornel Todoni.

Parc eolian, cu fonduri private din Belgia
Dacă tot vorbeşte despre proiectele prevăzute pentru acest an şi următorii, Mihai Cornel Todoni aminteşte şi de cel realizat prin infrastructura de mediu, în valoare de 900.000 euro, ce vizează alimentarea cu apă şi canalizarea menajeră în localităţile Păucineşti şi Zeicani, proiect finanţat prin HG 1516 / 02.12.2009. Să nu uităm nici de proiectul depus pentru construirea unui parc eolian, care cuprinde un număr de 23 de mori de vânt, amplasate pe raza composesoratelor Păucineşti, Sarmizegetusa şi Zeicani. Valoarea acestui proiect este de 100 de milioane de euro şi este finanţat de către o firmă privată din Belgia.
Cu proiecte de o asemenea anvergură, se poate spune, fără cea mai mică ezitare, că investiţiile din comuna Sarmizegetusa au fost şi vor fi demne de frumuseţea locurilor şi hărnicia oamenilor de aici.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu vor să renunțe sub nici o formă la me­tehne. Gurile rele spun că unii…

24 de ore ago

10.000 de pretexte pentru a denigra CJ Hunedoara

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care…

24 de ore ago

Bulina albă

Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva Pentru că la Gala Premiilor UNITEM 2024, ediţia…

24 de ore ago

Bulina neagră

Sorin A., autorul a peste 130 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” Pentru că…

24 de ore ago

Chinuită chiar de nepoata pe care a crescut-o ca pe propria fiică

O bunicuță în vârstă de 80 de ani, din Hunedoara, s-a plâns Judecătoriei Hunedoara că…

24 de ore ago

Vitezoman lăsat pieton. A cerut să-i fie înapoiat permisul și a dat vina pe stâlpii de electricitate

Un șofer prins de polițiștii hune­do­reni circulând cu 107 km la oră prin localitate a…

24 de ore ago