Categories: FlashSport

Campioana, la apus de soare

Ciprian Marinuţ

FC Deva (fostă FC CIP), triplă campioană a României la futsal, a fost „faultată” grav de criza financiară şi îşi va înceta activitatea, înaintea reluării returului Ligii I. Aproape sigur, aceeaşi soartă o va avea şi Olimpic Simeria, cealaltă echipă hunedoreană de pe prima scenă a futsalului românesc.

Adio futsal, adio spectacol
Criza economico-financiară i-a venit de hac şi celei mai galonate echipe din futsalul românesc. FC Deva, triplă campioană a României şi dublă participantă în turul de elită al UEFA Futsal Cup, se înscrie pe lista victimelor crizei financiare, semn că flagelul economic ce răvăşeşte planeta nu ţine cont de performanţe.
S.O.S -ul economic lansat la finalul anului 2009 de finanţatorul echipei devene, George Mara, a avut numai pe jumătate succes. Agenţii economici din judeţ au fost insensibili, iar promisiunile de sprijin obţinute de la autorităţile locale şi judeţene s-au dovedit insuficiente pentru menţinerea în viaţă a echipei. Drept urmare, cea mai performantă (a ocupat de trei ori locul unu şi patru ori locul doi în cele şapte ediţii din istoria Ligii I), cea mai iubită şi cea mai spectaculoasă echipă din futsalul românesc se va dizolva. „Nici o firmă nu a reacţionat la S.O.S.-ul nostru. Singurii sensibili la apelul clubului au fost reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene. Am avut întâlniri cu primarul Devei, Mircia Muntean, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Ioan Moloţ, dar promisiunile lor de susţinere financiară ar fi acoperit numai jumătate din necesităţile echipei. Iar eu nu îmi mai permit să acopăr singur cealaltă jumătate. Aşa că ne vom înceta activitatea şi vom renunţa la înscrierea în returul campionatului”, a spus, ieri, George Mara, preşedintele FC Deva. Ca o culme a ironiei, şapte jucători ai Campioanei FC Deva se află într-un turneu în Slovenia, cu echipa naţională a României, formaţie unde clubul devean a avut la fiecare un număr impresionant de jucători.

Olimpic, ameninţată cu aceeaşi soartă
Criza a lovit din plin şi la Olimpic Simeria, cealaltă echipă hunedoreană din Liga I, care probabil va avea şi ea aceeaşi soartă. „Am discutat cu cele mai importante firme din judeţ pentru acordarea unui sprijin financiar, dar nimeni nu vrea să investească în futsal. Poate, dacă ar accepta şi jucătorii să evolueze fără salarii câteva luni, până ne punem pe picioare, ar fi o şansă. Însă este destul de puţin probabil, întrucât unii au familii şi au probleme. Primăria Simeria ar fi dispusă să ne ajute în continuare. Cheltuielile lunare la club se ridică la suma de aproximativ 20.000 de lei”, a spus Horaţiu Zaiu, preşedintele clubului Olimpic Simeria.
Astfel, după ce au fost loviţi crunt la nivelul de trai de criza financiară, hunedorenii rămân şi fără două dintre echipele care mai aduceau un dram de bucurie prin spectacolul şi performanţele oferite în campionatul de futsal. Adio, deci futsal, adio spectacol.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

4 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

4 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

4 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

4 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

4 zile ago