Categories: Actualitate

„Arvunirea” locurilor din clasele I a furat startul înscrierilor

Nicolle Ebner

Înscrierea copiilor în clasa I pentru anul şcolar 2010-2011 începe astăzi, 3 martie, însă, aproape 80 la sută din locurile din şcoli au fost „arvunite” încă de la finele anului trecut, declară surse din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara.

Fără şpăgi şi testarea capacităţii copiilor

Noile metode de finanţare a unităţilor de învăţământ, prin care se primesc fonduri în funcţie de numărul de elevi (plata per capita), a determinat conducerile şcolilor să-şi ia măsuri de siguranţă, astfel încât, să nu rămână cu clasele descoperite. Apelând la publicitate (condiţii oferite, calitatea actului educaţional, activităţi şcolare şi extraşcolare) şi la o muncă asiduă de convingere a părinţilor să-şi înscrie copiii la şcoala lor, majoritatea unităţilor de învăţământ au realizat aproape 70-80 la sută din planul de şcolarizare a anului şcolar 2010-2011 pentru clasa I, spune Alexandru Lăutaru, inspectorul şcolar general. Lăutaru a mai precizat că este interzisă, prin regulament, condiţionarea înscrierii în clasa I de susţinerea unor teste, precum şi perceperea unor taxe sau sponsorizări din partea părinţilor, dornici de a-şi vedea odraslele în cele mai bune clase.

Perioada de înscriere a copiilor în clasa I, demarată astăzi, se va încheia pe 3 mai 2010, iar proiectul Planului de Şcolarizare în anul şcolar 2010-2011 pentru clasa I, în judeţul Hunedoara, cuprinde 207 clase I, cu 3.877 elevi.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nicole, a arvuni inseamna a plati un avans...Cand colo tu spui ca nici vorba de a da bani pentru un loc in clasa I. Mai citeste dracu si tu DEX-ul..E cartea aia mare si groasa in care explica semnificatia cuvintelor...Sau tu nu ai reusti sa treci peste faza de citi meniuri in restaurante ?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A dus prostia și ne­sim­țirea la rang de artă! O aleasă din re­gi­u­nea cu lămpașe,…

6 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Dr. Carmen Bursesc, medic din municipiul Petroșani Pentru că a fost recompensată cu titlul de…

6 ore ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

Luca B., din localitatea Petrila Pentru că a intrat peste o femeie în locuință și…

6 ore ago

Vasile Dîncu: Este prima duminică de alegeri, fără PSD! Este semnalul unei crize profunde

Europarlamentarul PSD, Vasile Dîncu, face o analiză amplă și încearcă să identifice cauzele pentru care…

6 ore ago

Hunedorean prins că și-a cumpărat pistol de pe Facebook

Bărbatul nu este deținător de per­mis de armă și le-a spus anche­ta­to­rilor că nici măcar…

6 ore ago

Hunedorean șantajat cu fotografii indecente

Șantajistul n-a fost prins de către anchetatori, iar după circa un an de la depunerea…

6 ore ago