Șantajistul n-a fost prins de către anchetatori, iar după circa un an de la depunerea plângerii de către victimă, autoritățile au închis dosarul. Polițiștii din caz au propus alături de procuror să se renunțe la continuarea cercetărilor iar un judecător a admis soluția.
200 lei, săptămânal
Motivul ar fi legat de faptul că s-ar cheltui prea mult pentru prinderea șantajistului, sau poate nici nu va fi descoperit vreodată. Bărbatul a fost contactat de către o persoană necunoscută prin intermediul rețelei de socializare ”Instagram”, care i-a solicitat suma de 3.000 de lei în schimbul nepublicării pe rețelele sociale a unor fotografii care îl reprezentau nud pe acesta. Ulterior, a fost contactat de către aceeași persoană și prin intermediul aplicației de socializare „Whatsapp”, care i-a solicitat în aceleași condiții pentru nepublicarea unor fotografii cu caracter indecent suma de 500 de lei, iar ulterior suma de 200 de lei, săptămânal. Astfel, persoana vătămată a remis suma de 500 de lei în contul unității bancare Revolut. Potrivit Ministerului Public, investigațiile efectuate de organele de poliție nu au condus la identificarea presupusului vinovat. Prin referatul din data de 12.03.2025, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Hunedoara au propus renunțarea la urmărirea penală în cauză”, se reține din dosarul de la Judecătoria Brad. (M.Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Ediţia din acest an a festivalului aduce la Hunedoara 18 grupuri de reconstituire istorică, din…
A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…