Zona pietonală Corvin, schimbarea la faţă

O veste bună, din nou, de la Hunedoara. Ieri au fost montate pri­mele schele în cadrul proiectului de eficientizare energetică în care sunt incluse, în total, 8 blocuri din zona pietonală Corvin, din municipiul Hunedoara.

Primul venit, primul servit
„Este vorba despre blocul 131 de pe str. George Enescu. În acelaşi proiect mai sunt incluse blocurile 93, 94, 96, 98, 99 şi 100 de pe b-dul Corvin, alături de blocul 130 de pe strada George Enescu. Proiectul are o valoare totală de aproximativ 3,8 milioane de euro şi este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Proiectele pentru blocuri finanţate prin PNRR au fost destul de greu de întocmit. Totuşi, nu am renunţat. Îmi aduc aminte că, într-o zi de 1 aprilie 2022, au fost câteva ore tensionate pentru că a trebuit să încărcăm cât se putea de repede, într-o platformă on-line, fiecare proiect, cu toate docu­mentele necesare, pentru a „prinde” finan­ţare, mai ales că s-a mers pe principiul „primul venit – primul servit”. Am reuşit atunci să încărcăm, în mai puţin de o jumătate de oră, documente pentru pentru un total de 12 blocuri din oraş, pentru care, ulterior, am şi obţinut finanţarea. Mai avem în diferite stadii, proiecte pentru încă 12 blocuri, acestea urmând a se depune pe noul Program Regional, gestionat de ADR Vest. Ştiu că fiecare hunedorean şi-ar dori ca blocul lui să fie primul reabilitat, dar condiţiile de finanţare nu le punem noi, Primăria, ci sunt impuse la nivel european şi na­ţional. Unele blocuri nu întrunesc con­diţiile pentru reabilitare cu bani euro­peni, iar în alte cazuri, ori nu există asociaţii de proprietari şi fără asociaţii nu se pot face astfel de proiecte, ori asociaţiile nu se mobilizează suficient de repede pentru întocmirea documen­telor necesare din partea lor. Deşi par simple, aceste proiecte nu sunt deloc uşor de implementat, dar asta nu în­seamnă că trebuie să ne oprim. Eu sper ca, peste un an, odată cu reabilitarea blocurilor din zonă, Pietonala Corvin să arate şi mai bine”, a spus Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.
În urmă cu aproximativ 3 săptămâni, lucrări similare au fost începute în cadrul altor două proiecte de acelaşi fel care vizează blocurile B 4 şi B 5 de pe b-dul Mihai Viteazul, respectiv blocurile 24 şi 35 de pe strada Trandafirilor (proiecte, de asemenea, finanţate prin PNRR). (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

4 ore ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

4 ore ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

7 ore ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

7 ore ago

25 de ani în uniforma Poliției Române. 25 de ani în slujba legii.

Colegul nostru, agent șef principal de poliție Daniel Mihai Gapșea, din cadrul Poliției Orașului Uricani,…

7 ore ago

Compania HAVI investeşte 7 milioane de euro într-un depozit logistic la Deva

Compania HAVI, cu operaţiuni internaţionale în transport şi logistică, va construi la Deva un depozit…

10 ore ago