Al 10-lea proiect semnat prin PNRR pentru Hunedoara

Adriana Năstase

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), a semnat ieri, la Bucureşti, contractul de finanţare pen­tru un nou proiect destinat mo­der­ni­zării oraşului. De data aceasta este vorba despre o finanţare în valoare totală de 2.929.006 de lei prin care se va asigura extinderea sistemului in­for­matic integrat pentru managementul trans­portului în comun, dar şi a sis­te­mului de supraveghere video al ora­şului.

Primele stații inteligente
Iniţiativa va fi complementară cu ele­mentele de management inteligent al transportului în comun prevăzute de cele trei proiecte aflate deja în implementare în oraş: „Coridorul de Est”, „Coridorul Cen­tral”, respectiv „Coridorul de Vest” (pr­o­iecte cu mai multe componente, în va­loare totală de aproximativ 30 mili­oane de euro).
„Pe cele trei mari proiecte (cele trei „co­ridoare”) aflate deja la faza de lucrări avem mai multe elemente de ma­na­ge­ment inteligent al transportului în comun. Acestea nu acoperă însă tot oraşul. Ne dorim să avem sisteme de e-ticketing, sisteme de informare a călătorilor şi toate celelalte facilităţi moderne în cât mai multe dintre staţiile de călători din Hunedoara, astfel încât transportul în comun să fie mai eficient şi mai atractiv pentru hunedoreni. S-a ivit această opor­tunitate pe care nu o puteam rata: un proiect în valoare de încă 600.000 de euro care completează, practic, celelalte iniţiative ale noastre în acest domeniu. Anul acesta vor apărea în oraş primele staţii de autobuz „inteligente”, pe cele trei proiecte mai vechi. Anul viitor sis­te­mul va fi completat cu dotările şi echi­pa­mentele ce se vor putea achiziţiona şi instala cu ajutorul celor 600.000 de euro pentru care am semnat astăzi contractul de finanţare”, explică primarul muni­ci­piului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Aproape 24 de milioane de euro
Până la această dată, Primăria mu­ni­cipiului Hunedoara a obţinut finanţare în valoare totală de aproape 24 de milioane de euro prin Programul Naţional de Re­dresare şi Rezilienţă, pentru 10 proiecte. Cele mai consistente finanţări obţinute sunt pentru continuarea demersului de restaurare şi punere în valoare a Cas­te­lu­lui Corvinilor (etapa a II-a), efi­cien­tizarea energetică a blocurilor de pe Pie­tonala Corvin şi a încă patru blocuri – turn (de pe b-dul Mihai Viteazul, respectiv strada Trandafirilor), construirea de lo­cu­inţe so­ciale pentru tineri şi completarea flotei de transport local cu autobuze elec­trice şi staţiile de încărcare de care au nevoie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNI INTENSE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o…

7 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT DE FAMILIE IZBUCNIT ÎN MUNICIPIUL LUPENI

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit în urma unei sesizări privind un caz…

15 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

2 zile ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

2 zile ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

2 zile ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

2 zile ago