”Apa Serv a demarat şi realizat un proiect de care suntem foarte mândri, pentru că este sută la sută conceptul nostru, de la proiectare, execuţie, punere în funcţiune, tot ce trebuie. Pe strada Slătinioara sunt 30 de gospodării care au apă potabilă din sistemul public al municipiului Petroşani, printr-un sistem modern şi o staţie de pompe corespunzătoare. Am realizat 1000 de metri de reţea pentru alimentarea gospodăriilor. În ultimii ani, din cauza schimbărilor climatice, seceta se face din ce în ce resimţită iar izvoarele şi fântânile seacă foarte mult. Oamenii aveau dificultăţi cu alimentarea cu apă în această zonă”, a explicat Florin Donia, directorul tehnic al SC Apa Serv Valea Jiului.
Operatorul de apă şi canal a mai realizat în municipiul Petroşani astfel de investiţii în zone greu accesibile. Zeci de familii din nordul Petroşaniului au apă potabilă după o investiţie pe care o aşteptau de mai bine de 40 de ani, dar şi în zona cartierului Aeroport o altă aşezare a beneficiat de extinderea reţelei de apă potabilă în urma unui proiect al Apa Serv derulat în colaborare cu municipalitatea Petroşani. (M. Gânju)
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…