Ziua Vulcanilor, celebrată în Geoparcul Dinozaurilor

Adriana Clej

Joi, 24 august, începând cu ora 10.00, va avea loc Ziua Vulcanilor în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului. Ediţia din acest an este dedicată călătoriei lui Andi Andezit, mascota de la Casa Vulcanilor, prin geoparcuri UNESCO şi destinaţii de ecoturism din România.
Anul acesta, voluntarii au pregătit o ediţie cu totul şi cu totul specială. Pentru al doilea an consecutiv, pe 24 august, Ziua Vulcanilor este celebrată în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, manifestările urmând să se desfăşoare în Parcul Copiilor din Haţeg.
Ediţia din acest an îi invită pe participanţi la o călătorie prin geoparcuri UNESCO de pe trei continente, dar şi în arii protejate şi destinaţii de ecoturism din România. Ghid de călătorie le va fi Andi Andezit, realizată de voluntarii pentru Geoparc şi care a primit numele după andezit, un tip reprezentativ de rocă vulcanică. Andi Andezit a călătorit până acum în 14 geoparcuri din Europa, Asia şi America de Nord, iar în România a vizitat deja cinci destinaţii de ecoturism şi Geoparcul din ţinutul Buzăului.
Sarah Gamble, directorul Geoparcului Tumbler Ridge, Canada, afirmă: „Am fost foarte entuziasmaţi când Andi Andezit a ajuns în oficiul poştal din Tumbler Ridge, l-am plimbat prin Geoparcul nostru, unde a avut parte de multe aventuri şi toată lumea a fost încântată să îl cunoască. Inspiraţi de Andi şi de voluntarii din Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, am creat un concurs pentru a-i face un prieten, o mascotă a Geoparcului Tumbler Ridge.”
Din acest motiv, Ziua Vulcanilor din acest an este un bun prilej de a face o călătorie imaginară, prin ţară şi prin lume, prin intermediul atelierelor creative, a jocurilor, a fotografiilor şi informaţiilor interesante. Mai mult, activităţile sunt gândite astfel încât să se adreseze atât celor mici, cât şi celor mari. Şi pentru că este Ziua Vulcanilor, din peisaj nu vor lipsi vulcanii creativi şi erupţiile lor surprinzătoare.
Evenimentul are loc pe data de 24 august dintr-un motiv anume. Tot în această zi, în anul 79 D.H., a erupt Vulcanul Vezuviu. În urma acestei erupţii, oraşele antice Pompei şi Herculaneum au fost complet distruse, dar stratul gros de lavă a păstrat până în zilele noastre vestigii ce permit reconstituirea unor aspecte privind viaţa de zi cu zi din antichitate.

Comenteaza Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.