Categories: ActualitateFlash

„Ziua porţilor deschise” la IPJ Hunedoara

Anamaria Nedelcoff

Zeci de elevi din Deva au vizitat, ieri, Inspectoratul de Poliţie al judeţului (IPJ) Hunedoara, în cadrul acţiunii „Şcoala altfel”. Elevii şi-au arătat curiozitatea faţă de activitatea poliţiştilor din Deva, precum şi faţă de echipamentul pe care-l folosesc aceştia în acţiunile lor.

Astfel, pe heliportul din curtea unităţii, şcolarii au ascultat explicaţiile oamenilor legii şi s-au fotografiat cu tehnica din dotare. Cel mai încântaţi au fost de echipamentele laboratorului criminalistic, de una dintre maşinile serviciului rutier şi de berbec, precum şi de armele din dotarea mascaţilor.
„Am răspuns solicitărilor mai multor şcoli şi licee din Deva şi le-am prezentat elevilor o parte din dotările serviciilor operative ale Poliţiei hunedorene. Cei mici au fost bucuroşi să afle cât mai multe despre cotidianul vieţii de poliţist şi au pus o mulţime de întrebări colegilor mei. Sperăm ca prin această acţiune, elevii şi comunitatea locală să fie mai aproape de instituţia noastră”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
În perioada 1 – 5 aprilie, IPJ Hunedoara şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara derulează în toate municipiile şi oraşele din judeţ, în cadrul acţiunii „Săptămâna altfel”, cea de-a doua ediţie a proiectului „Poliţist pentru o zi”, la care vor participa elevi de clasa XI-XII de la licee. În acest context, elevii vor fi implicaţi în activităţile curente ale echipajelor de poliţie rutieră şi patrulele de ordine publică, precum şi în activităţile unor servicii judeţene de la sediul IPJ Hunedoara, cum ar fi Comanda Inspectoratului, Serviciul Ordine Publică, Serviciul Rutier, Biroul de Presă, cu scopul familiarizării cu activităţile specifice poliţiştilor.
Elevii vor fi implicaţi în activităţile curente ale echipajelor de poliţie rutieră şi patrulele de ordine publică precum şi în activităţile unor servicii judeţene de la sediul I.P.J. Hunedoara (Comanda Inspectoratului, Serviciul Ordine Publică, Serviciul Rutier, Biroul de Presă) cu scopul familiarizării cu activităţile specifice oamenilor legii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

2 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

2 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

2 ore ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

2 ore ago

Jaf și agresiune la Lupeni. Un bărbat a fost bătut și tâlhărit în plină stradă de doi indivizi

Doi bărbați din municipiul Lupeni au fost reținuți de polițiști după ce au ata­cat și…

2 ore ago