Categories: ActualitateFlash

Ziua Poliţiei Române, sărbătorită la Deva

Oana Mihnea

Astăzi este Ziua Poliţiei Române, care va fi marcată şi la Deva printr-o serie de manifestări specifice. Anul acesta se împlinesc 194 de ani de la prima atestare documentară a Poliţiei Române, iar în judeţul nostru activează în acest domeniu peste 1.000 de poliţişti.
Începând cu ora 12.30, în Piaţa Unirii din Deva vor avea loc demonstraţii tactice ale poliţiştilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara, aşa numiţii „mascaţi“, dar şi exerciţii de prindere a infractorului cu câinii de serviciu ai Centrului Chinologic Sibiu. Tot cu această ocazie, la Casa Căsătoriilor, este organizată o expoziţie cu reproduceri ale unor tablouri de patrimoniu recuperate de poliţiştii hunedoreni, în cadrul unor anchete penale. Publicul mai poate admira şi o parte din autospecialele aflate în dotarea IPJ Hunedoara, cum ar fi autolaboratorul criminalistic mobil destinat cercetării la faţa locului, truse specializate şi echipamente criminalistice pentru descoperirea diferitelor categorii de urme de la locul infracţiunii. De asemenea, în Piaţa Unirii vor fi expuse şi autospecialele Serviciului Rutier şi cele ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • La bulangii si sifoane NU la multi ani. Sa-i manince canceru. Niste jigodii. Goga, Tihodor, Butnar M., Horvat, Zaharia, Sabau, Pitulescu, Micu Dan, etc.

Recent Posts

ACȚIUNI ALE POLIȚIEI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii desfășoară în aceste zile mai multe acțiuni pe drumurile publice, vizând prevenirea și combaterea…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…

2 zile ago

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE POLIȚIȘTI MOBILIZAȚI, DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE

O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

3 zile ago