Ziua Muncii Decente, marcatã printr-un miniprotest la Prefecturã

  Natalia Bumbac

Aproximativ 40 de sindicalişti au marcat ieri Ziua Muncii Decente, printr-un protest în faţa Prefecturii judeţului Hunedoara. Protestul a fost organizat la iniţiativa preşedintelui Sindicatului Liber „Plastor” Orăştie, Nicolae Martin, organizaţie afiliată Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie (FSLCP).

„Zilele trecute am avut şedinţa Biroului executiv al FSLCP, unde la propunerea mea, s-a decis organizarea acestui protest. Au venit reprezentanţi ai sindicatelor din industria chimică şi petrochimică din mai multe judeţe, cum ar fi sindicatele Oil Terminal Constanţa, Midia Năvodari, Viromet Victoria Făgăraş, Terapia Cluj, AzoMureş Târgu Mureş, Antibiotice Iaşi, Philips Orăştie. Liderii de sindicate au venit aici pentru a se solidariza cu mine împotriva abuzurilor comise de conducerea de la Platforma Chimica Orăştie”, a afirmat Nicolae Martin. Acesta a relatat că reprezentanţii societăţii Chimica Orăştie l-au concediat abuziv şi i-au interzis accesul în sediul firmei, respectiv la sediul sindicatului.
„Toate acestea s-au întâmplat după ce în cursul anului am negociat în Chimsport un contract colectiv de muncă, prin care salariaţii societăţii au beneficiat de o creştere substanţială a veniturilor. Urma să negociez alte contracte, lucru care nu a mai fost posibil”, a adăugat Nicolae Martin. Protestul a durat aproximativ două ore, timp în care cei prezenţi au scandat lozinci antiguvernamentale, au făcut apel la procurorii DNA să le rezolve nemulţumirile, folosindu-se de portavoci şi fluiere pentru a  se face auziţi.
Contactaţi pentru a oferi un punct de vedere vizavi de afirmaţiile preşedintelui Sindicatului Liber „Plastor” Orăştie, reprezentanţii societăţii Chimica Orăştie au afirmat că vor trimite pe adresa redacţiei ziarului nostru poziţia administraţiei companiei, referitoare la declaraţiile liderului sindical amintit.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Castigati bani chiar acum, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam de urgenta persoane serioase care sa colaboreze cu noi intr-o activitate simpla, in timpul liber sau full-time, cu castiguri imediate, de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), din prima luna. Oferim si cerem seriozitate absoluta! Pentru mai multe detalii, contactati imediat unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: locmunca.office@gmail.com

Recent Posts

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

6 minute ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

14 ore ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un per­so­naj din zona noastră a fost rugat, politicos,…

17 ore ago

Bulina albă

Daniel Sorin Clonța, antrenor box CSM Orăștie Pentru că elevii săi au obținut rezultate deosebite…

17 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

17 ore ago