Categories: Actualitate

Zilele Municipiului Petroşani

Maximilian Gânju

Începând de astăzi şi până pe 3 iunie, Petroşaniul se va afla în sărbătoare. La spectacolele oferite de municipalitate localnicilor, au fost invitaţi şi finaliştii de la „Românii au talent”, Loredana şi Cristian Fieraru.
Ediţia cu numărul 11 a „Zilelor Municipiului Petroşani” aduce mai multe competiţii sportive, spectacole, concursuri, expoziţii, precum şi decernări de diplome de „Cetăţean de Onoare” sau de medalii „Pro Urbe”. Manifestările debutează astăzi, de la ora 11, cu un spectacol intitulat „Carnaval, Carnaval” şi se vor încheia duminică, odată cu premierea sportivilor participanţi la manifestări, în aceeaşi zi, fiind programat şi un spectacol de teatru la care intrarea va fi liberă.
„Programul şi data manifestărilor au fost stabilite cu mai mult timp înainte de demararea campaniei electorale, cu care nu au nici o legătură. Timp de câteva zile, locuitorii municipiului vor avea parte de o serie de manifestări şi concerte, care, sunt sigur, vor fi mai mult decât interesante”, a precizat Tiberiu Iacob-Ridzi (foto), primarul municipiului Petroşani. În cele patru zile dedicate sărbătorii municipiului, se vor derula şi două spectacole în aer liber. Primul dintre acestea, unul de muzică populară, este programat pentru vineri, 1 iunie, pe scenă urmând a urca solişti vocali şi formaţii din Valea Jiului sau din ţară. Cel de-al doilea spectacol le este dedicat amatorilor de muzică uşoară sau rock şi vor concerta VH2, Heaven sau Guess Who. Pe scena de la Petroşani va urca şi „micuţa Andra”, cum a fost numită Loredana Fieraru, finalistă la „Românii au talent”. Suma alocată de la bugetul local pentru organizarea manifestărilor este de 100.000 de lei, la care se adaugă sponsorizări.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • VOTAM TIBERIU IACOB-RIDZI PRIMAR ,SI MIRCIA MUNTEAN PRESEDINTELE CONSILIULUI JUDETEAN.

  • Campanie electorala pe banii nostri,nu ai primarului sau ai PDL-ului.Sa urci pe scena si sa te lauzi ca tu ai facut si ai dres,ca esti in stare!Poate eu as fi vrut sa se faca altceva cu banii primariei,poate gaseati sponsori pentru campanie,sau isi dau seama ca PDL este si va fi in opozitie!

Recent Posts

POTENȚIALE PERICOLE SCOASE DIN TRAFIC DE CĂTRE POLIȚIȘTI: ȘOFERI DEPISTAȚI LA VOLAN SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR INTERZISE, A ALCOOLULUI ȘI FĂRĂ PERMIS

Trei bărbați depistați de polițiști încălcând prevederile legale, sunt cercetați pentru infracțiuni rutiere, inclusiv consum…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj de la noi nu vrea nici în ruptul capului…

19 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că bugetul municipiului pe care-l conduce se duce, în…

19 ore ago

Bulina neagră

Ilie Bolojan, fost premier al României Pentru că a fost dat jos din funcția de…

19 ore ago

România are nevoie de stabilitate și de decizii responsabile

Din păcate, încăpățânarea lui Ilie Bolojan de a impune măsuri de austeritate agre­sive, fără un…

19 ore ago