Categories: Comunitate

„Zilele Medicale Devene”, la a şaptea ediţie

Magdalena Şerban

În perioada 20 – 22 noiembrie 2014, la Deva, se va desfăşura, cea de-a şaptea ediţie a Conferinţei Regionale „Zilele Medicale Devene”, în cadrul căreia se vor dezbate probleme medicale de actualitate şi se vor susţine dizertaţii pe teme de profil. Întrunirea este organizată sub tutela Colegiului Judeţean al Medicilor Hunedoara şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, având menirea de a scoate la lumină performanţa medicinei româneşti.

Noutăţi de la cei mai buni…
Manifestarea s-a impus deja ca una de mare ţinută, mai ales în lumea medicală din partea de vest a ţării. Timp de trei zile, specialişti din clinici universitare de renume, dar şi medici din cadul spitalului devean, vor prezenta o serie de lucrări în care s-au strâns sute de ore de muncă de cercetare. „Conferinţa reuneşte reprezentanţi din centrele universitare principale din ţară, cum sunt Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Arad. Ca adresabilitate, am cuprins toate specialităţile, inclusiv medicina de familie, nu doar pe cele dintr-un spital. Noutatea ediţiei din anul curent o reprezintă faptul că în paralel se vor desfăşura mai multe lucrări, iar separat, se va organiza şi o masă rotundă cu teme ginecologice, la care sunt invitaţi medici din judeţele limitrofe”, a afirmat dr. Luminiţa Pop, organizatorul conferinţei şi totodată, promotorul evenimentului.
La rândul său, Călin Mircea Laza, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, a precizat următoarele: „Schimbul de informaţii medicale, relaţionarea directă, legătura strânsă care se formează şi se dezvoltă între medicii locali şi cei din marile centre universitare, toate acestea sunt amplificate prin asigurarea continuităţii unei astfel de conferinţe. Este concepută ca o acţiune ştiinţifică, personalul implicat primind puncte marca EMC (Educaţie Medicală Continuă), utile în exersarea profesiei de medic. De asemenea, se acordă diplome”, a menţionat acesta. De specificat că înscrierile se fac după data de 01.11.2014, la registratura spitalului, iar informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0254/227.070, 0254/215.051 – interior 120 sau 0726/180171 – dr. Luminiţa Pop.

… şi Porţi Deschise
Iar ca tradiţia să continue sută la sută, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva va organiza, şi în acest an, Ziua Porţilor Deschise. Astfel, cetăţenii vor avea ocazia să vadă cum funcţionează un spital, altfel decât din postura de pacient, aşa cum erau obişnuiţi. Se vor putea cunoaşte îndeaproape atât aparatura medicală pusă în slujba bolnavilor, cât şi partea de dotări şi reabilitări de care instituţia medicală s-a bucurat în ultima vreme. Intrarea se face pe la secretariat, unde grupurile de vizitatori vor fi însoţite de persoane special nominalizate pentru această acţiune.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

4 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

4 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

4 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

4 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

4 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

4 ore ago