Categories: Sport

Schimbare de lider, la golaveraj

Ciprian Marinuţ

„Nici o etapă fără lider nou” pare a fi deviza echipelor din Liga A a Campionatului de Minifotbal Realsport Deva. Astfel, după ce Pro-Hd urca etapa trecută pe prima poziţie, acum, Phoenix a revenit la putere, întrucât a realizat scorul etapei şi are golaveraj mai bun.
Suspans şi echilibru
Pentru că nu s-au întâlnit în meciuri directe, cele patru echipe cu pretenţii la titlul de campioană din Liga A Realsport au obţinut victorii pe linie. Cel mai concludent succes l-a realizat trupa Phoenix, care a dispus cu 7-2 de Autokris. Eficacitatea i-a fost răsplătită cu urcarea pe primul loc al clasamentului, graţie unui golaveraj mai bun, în dauna fostei lidere, Pro-Hd, care a câştigat doar la un gol diferenţă, scor 4-3, meciul cu Liverpool. Ocupanta locului trei, Pera BMW, a dispus cu 2-0 de EFC Anonimii, în vreme ce Avantaje a trecut cu 3-0 de A.S. FC Cristur şi rămâne pe locul patru. Primele două clasate au număr egal de puncte (22), Pera BMW are 21, iar Avantaje 20, astfel că suspansul şi echilibrul sunt atributele luptei la vârf în Liga A.
Şi în Liga B Realsport, disputa între primele clasate a devenit una strânsă, după ce fosta lideră autoritară, Diavolii Roşii, a ajuns la trei eşecuri consecutive şi a picat pe locul trei, cu 18 puncte. De seria neagră a „diavolilor” au profitat Roşu şi Pera II BMW, care au câştigat în etapa din weekend şi au acumulat câte 19 puncte, urcând pe primele două locuri ale clasamentului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

16 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

16 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

16 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

16 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

16 ore ago