Categories: Fara bascalie

Ziar sau variante electronice…?

În pseudo-polemica de pe varianta electronică a cotidianului „Mesagerul hunedorean”, prilejuită de comentariile mele politice, mi se spunea (de către „vasile”) că (urmează citat): „Gândeşte că nu peste mult timp, ziarul (printul) s-ar putea să nu mai fie!?! Va trebui să te adaptezi (oare şi vârsta pune probleme?)”.
Trec peste chestia cu vârsta, scrisă probabil de un „vasile” ce va trăi fericit şi adaptat la toate până la adânci bătrâneţi şi chiar şi mai mult (mă gândesc că va atinge cel puţin 300 – 400 de ani…) şi revin la ziarul văzut ca print. Merită un editorial.
Nu pot emite judecăţi de valoare despre data dispariţiei ziarului ca print, deşi sunt convins că mai devreme sau mai târziu asta se va întâmpla. Vor fi desigur excepţii, societatea actuală este atât de fragmentată ca opţiuni, încât aşa cum unii colecţionează maşini de epocă, alţii vor dori să păstreze ziarul clasic, foşnitor, mirosind a cerneală tipografică. Prin urmare, cred că următoarele câteva generaţii nu vor asista la moartea ziarului tipărit.
Pe de altă parte, media electronică este deloc de neglijat, chiar dacă „democratizarea” prin blogosferă presupune obligatoriu şi o superficializare – toţi pot spune ceva, relativ puţini o pot spune aşa încât să devină creatori de opinie. Analize avizate în domeniu sunt semnate, la noi, de Iulian Comănescu (vezi şi comănescu.ro, exclusiv în limba engleză, sau articolele din Dilema şi Dilema veche, semnate de acelaşi…).
Dar, ceea ce vreau să spun aici, este că transformarea ziarului tipărit în mesaj electronic presupune şi un alt tip de adaptare (nu doar la a suporta comentarii inteligente sau tâmpite). Într-un fel se citeşte un ziar tipărit şi în alt fel unul scris. Structura hibridă a ziarelor actuale, tipărite/ electronice, răspunde bine la cerinţele cititorilor. Unora le place să stea, clasic, cu cafeaua în faţă, la o masă, şi să răsfoiască pagini. Alţii sunt la birou. Vă mărturisesc că am devenit un cititor de variante on-line ale ziarelor, dar am observat ceva – anume că citesc în diagonală, prefer articole scurte, pe care să nu le rulez prea mult pe display. Nu-mi place să comentez, pentru că nu am posibilitatea unui schimb real de opinii cu autorul – şi mă gândesc în special la editorialişti, cei care nu dau ştiri, ci furnizează opinii.
Nu mai scriu, că pentru varianta electronică e deja prea mult.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a câștigat o luptă importantă, cea împotriva…

2 zile ago
Gura lumiiGura lumii

Gura lumii

Vorbesc gurile rele că acum, cu toată reorganizarea asta a sistemului bugetar, un angajat de…

2 zile ago
Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anuleazăReorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

După reorganizarea Romsilva vor rămâne 12 direcții din totalul de 41 și va fi efectuată…

2 zile ago
Tineri cercetaţi pentru furt de combustibil; ar fi înţepat rezervoarelor autoturismelorTineri cercetaţi pentru furt de combustibil; ar fi înţepat rezervoarelor autoturismelor

Tineri cercetaţi pentru furt de combustibil; ar fi înţepat rezervoarelor autoturismelor

Trei tineri sunt bănuiţi că ar fi înţepat rezervoarele unor autoturisme parcate în municipiul Vulcan…

2 zile ago
Cabinetul unui avocat din Petroșani, ținta unui spărgătorCabinetul unui avocat din Petroșani, ținta unui spărgător

Cabinetul unui avocat din Petroșani, ținta unui spărgător

Hoțul a spart cabinetul avocatului de două ori în decurs de două săptămâni, iar de…

2 zile ago
O rețea de români care fura din bancomate a fost spartăO rețea de români care fura din bancomate a fost spartă

O rețea de români care fura din bancomate a fost spartă

O amplă oprerațiune a polițiștilor români și britanici a dus la destructurarea unei rețele de…

2 zile ago