Categories: ComunitateFlash

Zeci de mii de flori dăruite hunedorencelor

Cristina Ghenea

Ieri, de 8 Martie, majoritatea bărbaţilor s-au grăbit să-şi arate dragostea, respectul şi aprecierea faţă de sărbătoritele femeile din viaţa sau apropierea lor, fie că sunt soţii, mame, fiice, prietene, iubite sau colege de serviciu. Astfel, în Deva şi Hunedoara, unde am fost noi prezenţi ieri, doamnele şi domnişoarele s-au lovit la tot pasul de atenţii, flori şi zâmbetele domnilor generoşi.

La pas în toată Deva

Ca de fiecare dată de 8 Martie, primarul Devei, Mircia Muntean, n-a ratat nici în acest an ocazia de a arăta preţuirea şi respectul pe care le poartă femeilor din municipiul pe care-l conduce de peste 14 ani. Aşa că ieri, luând-o la pas prin tot oraşul, din centru către cartierele mărginaşe, Mircia Muntean s-a străduit ca nici o doamnă sau domnişoară care i-a ieşit în cale să nu rămână fără floarea şi felicitările oferite de el. „Încercăm, la fel ca în fiecare an, să aducem pe feţele devencelor noastre zâmbetul şi dorim să felicităm toate doamnele şi domnişoarele de ziua lor”, a declarat Mircia Muntean.

Flori de la liberali…

Membrii organizaţiei municipale PNL Hunedoara au împărţit peste trei mii de fire de flori femeilor, care de ziua lor, au muncit. Pe lângă hunedorencele pe care le-au întâlnit pe stradă, aceştia au felicitat toate doamnele şi domnişoarele din fabricile din municipiul Hunedoara, cărora le-au făcut o vizită şi le-au urat toate cele bune.

…dar şi de la PSD

Natalia Intotero şi Marcel Socol, vicepreşedinţi ai organizaţiei judeţene a PSD, s-au gândit să facă o surpriză şi să ofere câte o floare şi femeilor care de 8 martie n-au avut norocul să se poată distra. Astfel, doamnele şi domnişoarele din spital, paciente sau cadre medicale, angajatele de la Penitenciarul Bârcea Mare, jandarmeriţele şi inclusiv jurnalistele aflate în redacţii au avut parte de câte o vizită surpriză şi de flori din partea PSD.

Au „pasat” flori fetelor

Jucătorii echipei F.C. Hunedoara au înlocuit ieri antrenamentul de dimineaţă cu o plimbare prin centrul municipiului Hunedoara, pentru a le oferi femeilor întâlnite pe stradă câte-o floare şi felicitările de rigoare specifice Zilei Femeii. Chiar dacă multe dintre hunedorence nu sunt admiratoare înfocate ale sportului rege, fotbaliştii au reuşit să „paseze” zeci de flori doamnelor şi domnişoarelor din municipiul siderurgiştilor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

o zi ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

2 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

2 zile ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

2 zile ago