De ieri, utilizarea obligatorie a cardului naţional de sănătate de către pacienţii asiguraţi a intrat în forţă, fiecare persoană trebuind să prezinte documentul electronic atunci când a mers la medic. Doar că, potrivit medicului Ana Chiş-Şerban, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Familie Hunedoara, unele operaţiuni de utilizare a cardului au fost extrem de dificile, iar altele, precum cea de validare, au fost imposibile.
Blocaj în sistemul informatic
„De la ora 8.20 până la 13.15, nu am reuşit să activez cardurile pacienţilor veniţi pentru consultaţie, deoarece serverele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) s-au blocat. Şi pentru operaţiunile pe care le-am făcut cu cardurile validate a trebuit să aştept minute bune, astfel încât, timpul alocat unei consultaţii a crescut în loc să scadă, aşa cum se intenţionează prin folosirea acestui sistem. O parte dintre pacienţii cu boli cronice i-am reprogramat pentru mâine, iar pe ceilalţi i-am consultat”, a declarat medicul Ana Chiş-Şerban. Aceasta a mai afirmat că a primit sesizări din tot judeţul din partea colegilor cu privire la disfuncţionalităţile apărute în Sistemul Informatic Unic Integrat al CNAS.
Au uitat „parola” de la card
Cu toate acestea, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara au negat existenţa unui blocaj al serverelor CNAS, confirmând în schimb faptul că operaţiunile efectuate în cursul zilei de ieri cu cardurile de sănătate au decurs mai greoi. „Sistemul informatic a mers un pic mai greoi, dar nu a fost nici un fel de blocaj. Acest lucru mi-a fost comunicat de către informaticianul de la CJAS Hunedoara”, a declarat Felicia Vasilescu, reprezentantul Biroului de presă al CJAS Hunedoara. Aceasta a mai afirmat că au mai fost raportate alte incidente mici, despre unii pacienţi care şi-au uitat codul PIN, sau împliniseră vârsta de 18 ani recent şi nu au reuşit să intre în posesia cardului.
Am adresat o întrebare oficială domnului Ilie Bolojan, ministru interimar al Educației, privind a doua…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un ales local din zona noastră s-a supărat pe iubita…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit, în final, să continue proiectul construcției…
V.N., din municipiul Orăștie Pentru că a fost acuzat că a bătut o femeie căreia…
Un bărbat de 48 de ani, din oraşul Geoagiu, a fost reţinut de poliţiştii din…
Tâlhăria a avut loc în vara anului trecut, în municipiul Vulcan, iar adolescentul nu este…