Instanţa l-a condamnat pe Lucian Bogdănescu la 10 ani de închisoare cu executare şi patru ani interzicerea anumitor drepturi civile. În plus, magistraţii au dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat pentru a-i fi introdus profilul genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Lucian Bogdănescu va mai trebui să achite cheltuielile de spitalizare ale fostei soţii, dar şi cheltuielile de judecată în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei. Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel.
Reamintim că în 23 august 2015, la primele ore ale dimineţii, Lucian Bogdănescu, în vârstă de 46 de ani, supărat din cauza divorţului, a urmărit-o pe fosta soţie, în vârstă de 42 de ani, cu scopul de a se răzbuna. Acesta a acostat-o în plină stradă, i-a tras câteva palme, după care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Incidentul s-a petrecut pe o alee pietonală din Orăştie, femeia fiind văzută cu hainele în flăcări de trecători, care au anunţat poliţia. Aceasta a fost transportată la spital cu arsuri pe 25 la sută din corp, iar Lucian Bogdănescu a fost arestat preventiv sub acuzaţia de tentativă de omor. Bărbatul şi-ar fi recunoscut faptele în faţa magistraţilor, spunându-le că avea un plan mai vechi de răzbunare, deşi de la momentul divorţului trecuse aproape un an. Cei doi erau veniţi în Orăştie pentru a-şi petrece concediul de odihnă, ambii fiind plecaţi la muncă în Germania. (N.Bumbac)
Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…
G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…
Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…
O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…
Consilierul local AUR Emanuel Clej (foto) a cerut demisia secretarului general al municipiului Deva, Doris…