Categories: Sport

Zbor frânt, campionat relansat

Ciprian Marinuţ

Şoimul Băiţa, lidera neînvinsă a Ligii a IV-a Hunedoara, a pătimit în Duminica Floriilor, suferind prima înfrângere în actualul sezon, 1-2, în meciul din deplasare cu Universitatea Petroşani. Frângerea „zborului” şi a invincibilităţii trupei antrenate de Ciprian Pepenar are ca efect relansarea luptei pentru promovare, întrucât Hercules Lupeni s-a apropiat la doar trei puncte distanţă.

Determinare maximă vs. mentalitate păguboasă
Fără antrenorul-jucător Ciprian Pepenar în teren, din cauza unei suspendări, şi pe un teren greu care a anulat plusul de tehnicitate, Şoimul Băiţa a pierdut primul meci în actualul campionat. Lidera a cedat, în Duminica Floriilor, cu 1-2 în faţa ambiţiei şi determinării echipei Universitatea Petroşani, care a reuşit astfel să relanseze lupte pentru primul loc în Liga a IV-a Hunedoara. „Studenţii” au deschis scorul prin Marius Grigoraş (min. 60) şi au profitat de momentul psihologic favorabil, dublându-şi avantajul prin Marius Tămăşiloni (min. 62). Replica Şoimului a dat-o Andrei Şoit (min. 76), care a redus din diferenţă, iar până la final gazdele şi-au apărat avantajul cu preţul a patru cartonaşe galbene. Jucătorii Universităţii au savurat victoria pe teren şi în vestiar şi au trimis săgeţi spre cei care îi suspectau de blat. „Determinarea echipei noastre a neutralizat tactica oaspeţilor. Am câştigat în faţa unei echipe care practică cel mai curat joc din campionat. După meci s-a cântat în vestiar campionii-campionii, pentru că suntem campionii adevărului. Mulţi au spus că vom face blat, dar uite că nu a fost aşa şi vreau să le transmit celor care s-au îndoit de noi că Universitatea va juca întotdeauna doar  pe teren”, a declarat jucătorul Universităţii, Marius Cucăilă. Oficialii liderei au pus eşecul pe seama mentalităţii păguboase. „Jucătorii au intrat pe teren cu înfumurare şi au jucat slab, crezând că victoria va veni de la sine. Mentalitatea păguboasă ne-a costat, iar dacă se va continua astfel, există riscul să irosim în câteva partide munca unui sezon întreg. Noi avem ca obiectiv participarea la barajul de promovare în Liga a III-a, astfel că e obligatoriu să câştigăm campionatul Ligii a IV-a”, a afirmat Mirel Dubar, preşedintele grupării din Băiţa.

Hercules, la doar trei puncte de lider
Universitatea Petroşani a ajutat-o, indirect, pe „vecina” Hercules Lupeni să se apropie la doar trei puncte de lidera Şoimul Băiţa. Echipa din Lupeni a reuşit o victorie la scor împotriva celor de la CSM Jiul Petroşani cărora le-au administrat un 5-0 fără drept de apel şi s-a apropiat la doar trei puncte de Şoimul Băiţa.

Universitatea Petroşani – ACS Şoimul Băiţa  2-1 (0-0)
Au marcat: Marius Grigoraş (min. 60), Marius Tămăşiloni (min. 62) / Andrei Şoit (min. 76)
Universitatea Petroşani: 1 A. Şanta – 2 L. Arcuşi, 3 S. Colţişor, 5 I. Bulimej (6 R. Marton, min. 64),  7 I. Gavriluţi, 8 Ad. Puian, 9 D. Barbu (10 M. Grigoraş, min. 44), 11 Ov. Popesc (cap), 14 R. Andrei, 15 V. Negrea (13 Cr. Plăcintă, min. 75), 17 M. Tămăşiloni. Antrenor: Gabriel Niţu.
Şoimul Băiţa: 12 M. Ursu – 4 A. Vîrlan (3 R. Jurj, min. 68), 5 A. Sevastiţa, 6 Al. Cîrdei, 7 A. Şoit, 10 F. Benea (9 Cl. Stamatin, min. 46), 11 G. Dărăban, 13 S. Mateescu, 16 E. Vîrtan, 17 C. Vişan (cap), 18 Al. Petresc (2 D. Gherca, min. 61). Antrenor: Ciprian Pepenar
Avertismente: Puian (63), Negrea (70), Plăcintă (81), Colţişor (88) /  Al. Petresc (min. 59), Dărăban (min. 89)
Arbitri:  Daniel Roman –  centru, Marius Corui şi Marius Danciu (toţi Deva) – asistenţi.
Observator: Vasile Capotescu (Hunedoara)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Eleganța care atinge podeaua – rochia lungă de seară nu mai e doar pentru gale

Există piese vestimentare care nu au nevoie de introducere. Intri într-o cameră, iar privirea celorlalți…

52 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

20 de ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

20 de ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

21 de ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

21 de ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

22 de ore ago