Zbieratul, ca profesie

O să treacă multă apă pe râurile româneşti până o să ne schimbăm mentalitatea şi o să tratăm marile sărbători naţionale ca pe sărbătorile din familie, cu grijă şi respect. Sărbătoarea de la Ţebea din acest an a mai dat un exemplu de vulgaritate şi dispreţ faţă de memoria unui mare român, prin huiduielile regizate împotriva preşedintelui României. Am stat aproape de cei care zbierau ca din gură de şarpe. Nu vreau să spun că nu or fi fost, pe undeva, şi din cei care chiar îşi doreau să mânjească evenimentul din proprie convingere, dar cei pe care i-am văzut eu semănau bine cu alţii, pe care i-am întâlnit de sute de ori în carieră, protestatari de profesie. Spre deosebire de oamenii supăraţi, care protestează pentru un crez al lor, probabil au fost şi din aceştia la Ţebea, protestatarii de profesie sunt uşor de dibuit. Conversaţiile dintre ei cuprind coduri de genul „ţi-a dat ăla bonurile?”, „vezi că avem ceva deoparte la cortul din dreapta”, „ai tu grijă aici, că mă duc să-mi iau ţigări”, asta între strigăte într-o direcţie oarecare şi rânjete stinse, cu colţul ochilor la jurnalişti, să ştie când să întoarcă spatele.
Spuneam că ar trebui, la aceste sărbători, să lăsăm deoparte totul şi să ne gândim la semnificaţia evenimentului, să considerăm că sunt marea familie românească ce participă la o manifestare de suflet, a tuturor. Să ne bucurăm, să mâncăm, să bem, să povestim cu amicii. Cum ar fi ca, în familia unui huiduitor profesionist, la nunta fiicei, să vină vreo douăzeci de ciudaţi şi să înceapă să o înjure pe mireasă în timpul urărilor? Cum ar fi, la parastasul cuiva din familie, să vină tot aşa, un grup care să înjure rudele decedatului? Nu e acelaşi lucru? Ba, chiar acelaşi lucru este.
Sărbătorile Naţionale de la Ţebea se doresc o readunare a românilor în jurul unui simbol de nepreţuit. O adunare a marii familii româneşti. Nici o vulgaritate, nici o formă de întinare a acestui moment de suflet nu este permisă. Pentru ce au venit la Ţebea cei care zbierau furioşi? Să-şi amintească de Avram Iancu? Să pună o floare pe mormântul acestuia? Să se roage în biserică? Sau să huiduie, cu ură, un personaj politic ce nu le place?
În condiţiile în care organizatorii, exemplar, au reuşit să elimine discursurile sforăitoare ale politicienilor, mă aşteptam ca săbătoarea de la Ţebea să devină, în sfârşit, sărbătoare. Dar nu a fost aşa.