Categories: ActualitateFlash

Zăpadă de aproape un metru grosime în stațiunile montane din județ

      Câteva mii de turişti sunt prezenţi în staţiunile montane din judeţul Hunedoara, în majoritatea acestora locurile de cazare fiind ocupate de Revelion în proporţie de peste 90 la sută, potrivit estimărilor salvamontiştilor.  Toate pârtiile de schi din Straja, Râuşor şi Parâng sunt funcţionale, iar grosimea stratului de zăpadă se apropie de un metru.

“Este foarte frig, dar vremea este superbă pentru schi. În staţiunile Straja, Râuşor şi Parâng stratul de zăpadă măsoară între 80 şi 90 de centimetri. În Straja, gradul de ocupare a staţiunii depăşeşte 90 la sută şi, cu mare greutate, se mai poate găsi un loc de cazare. La fel, este şi în staţiunea Râuşor, din Retezat. În Parâng, cabanele sunt rezervate în proporţie de peste 70 la sută”, a declarat, miercuri, Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.
Salvamontiştii asigură serviciul de permanenţă în Straja, Parâng şi Râuşor, dar şi la Cabana Pietrele, din Retezat, locul fiind căutat în această perioadă a anului de turiştii care îşi mai doresc încă un Revelion clasic, la cabană. “La Cabana Pietrele, zăpada măsoară peste un metru, iar peisajul este de-a dreptul feeric. Aici vin turişti care ţin la Revelionul tradiţional, de cabană”, a spus Bodean.
Salvamontiştii le recomandă tuturor turiştilor să fie prudenţi, să nu consume alcool peste măsură şi să nu se îndepărteze de cabanele din staţiunile turistice pentru că ceaţa poate apărea oricând şi există riscul să se rătăcească. Orice probleme pot fi anunţate la numărul 0-SALVAMONT sau la apelul de urgenţă 112. (Sorin Blada, Agerpres)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Daca lucrezi, esti somer, pensionar, student, vrei si ai nevoie sa iti schimbi situatia financiara, vrei un job serios unde sa muncesti dar sa si castigi, ai gasit locul potrivit. O sansa deosebita pentru cei care vor sa lucreze ca operatori online, part-time (3 ore pe zi) si la domiciliu. Castiguri de 300 de dolari lunar! Trebuiesc doar cunostinte minime de utilizare a calculatorului si conexiune la Internet.
    Cereti mai multe detalii la adresa de email: neala_2008@yahoo.com

Recent Posts

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

4 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

22 de ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

22 de ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago