Zăpadă, bani, monumente, umeraşe şi medicamente

Dar nu neapărat în această ordine…
Prima scenă se petrece lângă unul din supermarketurile de la marginea Devei. Cobor din maşină şi lângă mine se înfiinţează un băiat destul de înalt, cu o figură plângăreaţă, cu o voce la fel, purtând în spate o legătură de umeraşe din lemn. Se roagă să cumpăr un umeraş. Îl cunosc de mult pe băiatul cu umeraşele, aş putea spune că a crescut cumva sub ochii mei, avea nu mai mult de şase-şapte ani când oferea aceeaşi marfă prin piaţă. Uneori, cumpăram că aveam nevoie, alteori pentru că îmi era milă de el. Acum, ar trebui să aibă aproape 20 de ani. Să nu existe oare nimic mai profitabil pentru acest tânăr, decât umeraşele şi lingurile de lemn, devenite desuete…?
Primesc un e-mail de la un om pe care l-aş numi prieten, om cu talent, într-o ţară normală chiar cu perspective frumoase. Nu-i dau numele, din delicateţe. Se interesează de un serviciu. Îmi spune cât câştigă, ce nevoi are. Îmi spun că nu e drept ca România să piardă astfel de oameni. Şi totuşi se întâmplă, mă gândesc că alaltăieri, Boc se lăuda cum a evitat el colapsul, iar Udrea, că nimeni nu a mai guvernat până acum aşa. Aşa, cum?
Un domn elveţian trăitor în România ne vorbeşte despre turismul cultural. Ne spune că acela care face turism cultural are alte nevoi, nu neapărat drumuri impecabile, nu hoteluri de fiţe, ci de explicaţii şi… suflet. Judeţul Hunedoara are, zice elveţianul, arheolog de felul său, toate premisele pentru turismul cultural. Ştiu. Nu prea are suflet. Mă gândesc la prietenul cu suflet, dar fără bani, la şansa lui într-o ţară guvernată aşa. Cum?
Trec pe la o farmacie. În faţa mea, o femeie în vârstă, dar nu foarte în vârstă. Are o reţetă, farmacista calculează, îi spune că ceea ce are pe reţetă nu se compensează sau cam aşa ceva, îi spune şi suma, femeia acceptă. Fac bon? întreabă farmacista. Da, zice femeia. Farmacista nu face bon, cere banii – 247 de lei. 247? se miră femeia. N-am înţeles bine, nu am, doamnă, lasă, renunţ la medicamente. Ia reţeta şi pleacă. Bine că n-am făcut bon, spune farmacista, privind-o compătimitor. Avem ce-am votat, zice un tip la coadă.
Şi peste toate, nu pot să mă opresc să nu constat că zăpada de ieri-după amiază a avut asupra mea un efect benefic. Ningea liniştit, cu fulgi mici şi deşi, şi mai ales, se punea. Vecinii din blocul alăturat şi-au pus deja în balcon o ghirlandă de beculeţe colorate. Cred că lumea aşteaptă sărbătorile astea cu sufletul la gură, numai să mai uite de tăieri şi concedieri.